Aproape 90 % din locurile de cazare de pe litoral sunt ocupate, desi vacanțele anul acesta sunt si ceva mai scumpe.
Un prim prag al campaniei de "Înscrieri timpurii", care presupune reduceri de până la 35%, s-a încheiat pe 31 martie.
Însă multe hoteluri, în parteneriat cu agențiile de turism, au decis prelungirea unor astfel de oferte până pe 30 aprilie, pentru a permite turiștilor care încă nu au primit sumele echivalente voucherelor de vacanță să beneficieze în continuare de reduceri.
În toate staţiuniile se lucrează intens zilele acestea
"Oamenii aşteaptă tichetele de vacanţă, dorinţa de a veni pe litoral este foarte mare, deoarece este primul an făra niciun fel de restricţie", spune Ionuţ Puznava, manager hotel.
Tarifele deja negociate pentru litoralul românesc, în sezonul estival care urmeaza, rămân neschimbate, dar cele mai avantajoase oferte sunt cele pentru înscrieri timpurii.
Hotelierii au reduceri pentru turiștii care achită vacanţa de vară până pe 30 aprilie
De exemplu, pentru un hotel de 3 stele din Mamaia, cu mic dejun inclus, pentru perioada 10-15 iunie, reducerea este de 15% pentru turiștii care achită până pe 30 aprilie, iar un hotel de 4 stele oferă chiar o reducere de circa 40%.
Reprezentanţii unui alt hotel, de data aceasta de 5 stele, oferă o reducere de 37% daca platiti luna aceasta vacanţa integrală pentru vară.
Topul cererii pentru stațiunile de pe litoral este condus de Mamaia, urmată de Eforie Nord, Jupiter, Neptun-Olimp și Venus.
În toate staţiuniile se lucrează intens zilele acestea.
Si mancarea va fi mai scumpa cu pana la 30% la restaurantele si terasele de la malul Marii Negre