Antena 3 CNN Actualitate 17 persoane, printre care un fost prefect, trimise în judecată de DNA

17 persoane, printre care un fost prefect, trimise în judecată de DNA

3 minute de citit Publicat la 18:27 21 Sep 2016 Modificat la 18:27 21 Sep 2016

Şerban Jenel, fost prefect al judeţului Călăraşi, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu, alături de alţi 16 inculpaţi, printre care şapte primari la data faptelor, într-un dosar cu prejudiciu de aproape patru milioane de euro, care vizează retrocedarea unor terenuri aflate în administrarea Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă (INCDS) Fundulea.

Potrivit DNA, printre inculpaţi se numără fostul subprefect Cornel Coman şi primarii localităţilor Gurbăneşti, Săruleşti, Valea Argovei, Nicolae Bălcescu, Lupşanu, Tămădău şi Fundulea, aflaţi în funcţie în anul 2007.

În dosar au mai fost deferite justiţiei persoane cu funcţii de conducere din cadrul Instituţiei Prefectului Călăraşi, Administraţiei Domeniilor Statului, Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Direcţiei Silvice şi Consiliului Judeţean Călăraşi, în calitate de membri ai Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Faptele penale au fost comise în anul 2007, în sarcina tuturor celor 17 inculpaţi fiind reţinută săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Potrivit DNA, „inculpatul Dorobanțu Dorel, primar al orașului Fundulea, a încheiat, la data de 12 iulie 2007 împreună cu inculpatul Stan Aurel (reprezentant O.C.P.I. Călărași) un proces-verbal de delimitare a unei suprafețe de 1.982,54 ha, aflată în domeniul public al statului și în administrarea Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Fundulea (I.N.C.D.A. Fundulea), în vederea punerii în posesie a persoanelor al căror drept de proprietate a fost reconstituit de către comisiile locale Fundulea, Tămădău, Gurbănești, Sărulești, Nicolae Bălcescu, Valea Argovei, Nana, Lehliu, Lupșanu. Pentru aceasta, inculpații au invocat prevederi din legislația privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, fără a dispune de documente care să reflecte modul de calcul al acestor suprafețe.
Aceste prevederi, însă, nu erau aplicabile terenurilor aflate în administrarea institutelor de cercetare agricolă.
În data de 13 iulie 2007, membrii Comisiei județene de fond funciar Călărași, compusă din inculpații Șerban Jenel, Coman Cornel, Jarul Eugeniu, Ifrim Elena, Năbîrgeac Ion, Dobre Aurelian, Tudone Dumitru, Cora Gheorghe și Eneschi Toma, au aprobat procesul-verbal de delimitare a suprafeței de 1.982,54 ha aflat în administrarea I.N.C.D.A. Fundulea și trecerea acestuia din domeniul public al statului în domeniul privat al orașului Fundulea.
Acest lucru s-a realizat cu încălcarea competențelor prevăzute de lege și fără a verifica și clarifica situația juridică a terenului ce a făcut obiectul trecerii din domeniul public în domeniul privat, respectiv dacă acesta era indispensabil activității de cercetare, cu atât mai mult, cu cât, la data respectivă, nu exista o justificare a delimitării suprafeței de teren respective.
În aceeași perioada de referință (anul 2007) și în același context, inculpații Tudor Lucian, Marcu Niculae, Culea Dumitru, Giurea Constantin, Manea Victor și Chirică Constantin, în calitate de primari ai comunelor anterior menționate, au întocmit propuneri către Comisia județeană de fond funciar Călărași, pentru solicitarea unor suprafețe de teren, în condițiile în care localitățile respective aveau teren în rezervă. În aceste condiții, propunerile formulate către Comisia județeană de fond funciar Călărași nu erau îndreptățite.
Prin acest demers, s-a produs o pagubă în dauna patrimoniului statului, constând în diminuarea acestuia cu terenul dezafectat din domeniul public, în cuantum de 3.771.012 euro, concomitent cu prejudicierea I.N.C.D.A. Fundulea cu suma de 8.632.940 lei, reprezentând lipsa de folosință a terenului.
În această modalitate au fost obținute foloase necuvenite pentru persoanele care au fost puse în posesie cu suprafețele de teren respective, având o valoare mult mai mare decât cele la care erau îndreptățite, dacă reglementările legale ar fi fost respectate.
Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând plata sumei reprezentând contravaloarea bunurilor imobile și acordarea despăgubirilor bănești pentru folosul de care a fost lipsit statul român, iar I.N.C.D.A. Fundulea s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.632.940 lei constând în lipsa de folosință a terenului.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra conturilor bancare și a bunurilor imobile deținute în proprietate de cei 17 inculpați până la concurența sumei de totale de 25.468.621 lei (compusă din suma de 16.835.681 lei – valoarea de piață a terenului și suma de 8.632.940 lei – lipsa de folosință a acestuia).
Față de numiții Clăbescu Doru Eduard, Pșanu Stelian, Marinescu Badea, Titu Ana și Buruiană Costel care au avut calitatea de suspecți în cauză, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării”.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Călărași, cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

 

Etichete: DNA prejudiciu prefect
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole