”În opinia mea, cererea depusă respectă prevederile legale. Dacă dânsul consideră că acest protest se poate organiza în București, nu am motive să îl contrazic”, a declarat Rareș Hopincă, prefectul Capitalei, la Sinteza Zilei.
Totuși, prefectul susține că acest miting este unul politic.
”Protestul este, fără echivoc, organizat de doamna senator Șoșoacă, prin două persoane apropiate dânsei: un domn Bogdan Petre și Alexandru Duțu. De altfel, pe data de 12 ianuarie, doamna Șoșoacă, împreună cu domnul Bogdan Petre, prin avocat Duțu, au depus o cerere similară, de organizare a unui protest în Piața Victoriei cu o sumedenie de oameni.
Acea cerere a fost respinsă, pentru ca peste alte două-trei zile să revină doar domnul Bogdan Petre, prin cererea care a fost examinată astăzi și aprobată de primarul general, Nicușor Dan. Deci fără echivoc, este protestul doamnei Șoșoacă și al partidului dânsei. Nu este protestul agricultorilor sau al fermierilor și cred că această distincție este foarte important de făcut, pentru că oamenii trebuie să știe dacă achiesează sau nu la un miting politic”, mai spune Rareș Hopincă.
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a anunțat joi că a aprobat organizarea unui protest vreme de trei zile în Piața Constituției, cu 5.000 de oameni și 200 de vehicule.
”Am aprobat un protest care nu va afecta traficul din București. Acesta va avea loc duminică, luni și marți în parcarea din Piața Constituției și a fost aprobat pentru 5.000 de persoane, 100 de tractoare și 100 de capete tractor de tir”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.