Antena 3 CNN Actualitate Prefectul Capitalei, anunțul care îi nemulțumește pe mulți părinți

Prefectul Capitalei, anunțul care îi nemulțumește pe mulți părinți

Gabriel Dano
2 minute de citit Publicat la 16:43 18 Aug 2022 Modificat la 16:43 18 Aug 2022

Masca de protecție nu va fi obligatorie în școli, o spune chiar prefectul Capitalei, Toni Greblă, care anunță că nu va fi impusă nicio măsură sanitară în noul an școlar.

În ultimele 24 de ore, au fost depistate aproape 5.500 de noi cazuri COVID, cu peste 2000 mai puțin față de ziua precedentă, cea mai mare incidență este înregistrată în Capitală și la Cluj, cu 6.82 de cazuri la mia de locuitori.

Chiar și așa, mulți părinți sunt nemulțumiți de această decizie, în condițiile în care pericolul COVID nu a trecut, iar copiii pot aduce virusul acasă sau la bunici, unii dintre ei cu boli cronice.

Bilanț COVID-19 din 18 august 2022, în România. Scade numărul de cazuri noi

Bilanț COVID-19 din 18 august 2022, în România. Aproape 5.500 de noi cazuri COVID și 24 de decese la pacienți confirmați cu coronavirus au fost raportate în ultima zi, anunță Ministerul Sănătății.

Sunt cu peste 2.000 mai puține cazuri față de miercuri.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 5.485 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 2.015 mai puține față de ziua anterioară. 1.019 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 246 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.542 cu 159 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 269 persoane, cu 5 mai puține față de ziua anterioară. Din cei 269 pacienți internați la ATI, 235 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 467 sunt minori, 462 fiind internați în secții, cu 10 mai puțini față de ziua anterioară și 5 la ATI, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară.

Până astăzi, 66.441 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 17.08.2022 (10:00) – 18.08.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 24 decese (15 bărbați și 9 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele 24 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 2 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 9 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 11 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toți pacienții decedați prezentau comorbidități și 7 erau vaccinați.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.409 teste RT-PCR ( 2.907 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.502 la cerere) și 19.297 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.384.150 teste RT-PCR și 11.058.227 teste rapide antigenice.

Etichete: Toni Grebla COVID-19
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole