Antena 3 CNN Actualitate Prefectul Capitalei, după ce Bucureşti a depăşit rata de infectare 3: Mâine vom lua o decizie cu privire la școli

Prefectul Capitalei, după ce Bucureşti a depăşit rata de infectare 3: Mâine vom lua o decizie cu privire la școli

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 13:42 18 Oct 2020 Modificat la 13:42 18 Oct 2020

Potrivit cifrelor, ar înseamna că Bucureștiul intră în scenariul roșu, ceea ce ar presupune inclusiv închiderea şcolilor.

"Nu. În legislație scrie că în 48 de ore comitetele pentru situații de urgentă judetene și cel municipal se întrunesc, după depășirea unei rate de 3. Deci dacă astăzi s-a anunţat, 48 de ore înseamnă luni şi marţi. 

Prefectul Capitalei: 3,02 e foarte puţin depăşit ca să panicăm lumea

3,02 e foarte puţin depăşit ca să panicăm lumea. O să vedem, mai ales că rata după care ne orientăm noi este cea comunicată lunea. În fiecare luni, e comunicată rata aferentă celor 14 zile anterioare", a declarat duminică prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, potrivit edupedu.ro.

Tot duminică, au fost înregistrate 3.920 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, şi 60 de oameni au murit.

Până astăzi, 18 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 180.388 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, iar 5.872 de bolnavi au murit.

Ce restricţii se impun în Bucureşti, după depăşirea pragului de 3 infectări la 1.000 de locuitori

1. Masca, obligatorie în toate spaţiile publice

2. Şcolile intră în scenariul roşu, toate cursurile se ţin online

3. Restaurantele, teatrele şi cinematografele se închid

Sursa: Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă

Măsurile ar urma să se ia pe o perioadă de 14 zile, apoi să se facă reevaluări.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole