Antena 3 CNN Sport Tenis Predicţii înainte de Australian Open. Simona Halep e anunţată printre dezamăgirile de la Melbourne

Predicţii înainte de Australian Open. Simona Halep e anunţată printre dezamăgirile de la Melbourne

1 minut de citit Publicat la 23:40 10 Ian 2019 Modificat la 23:40 10 Ian 2019

Simona Halep a jucat finala la Australian Open, anul trecut, dar specialiştii îi dau puţine şanse să repete parcursul reuşit în 2018 la Melbourne. Lunga perioadă de inactivitate, tradiţia nefavorabilă la primul Grand Slam al anului şi adversara din runda inaugurală, Kaia Kanepi, se numără printre motivele pentru care experţii de la tennis.com nu mizează pe liderul mondial.

Mai mult decât atât, doi dintre cei şase jurnalişti americani consideră că Halep ar putea părăsi turneul încă din primul tur.

"E cineva care o alege pe principala favorită pentru a câştiga primul ei meci? O întâlneşte pe Kaia Kanepi, o jucătoare cu un joc înfricoşător şi care a învins-o anul trecut în primul tur la US Open", notează Steve Tignor.

"Româncei i-a fost repartizată o adversară brutală şi urmează să joace în meciul de deschidere împotriva lui Kanepi, o jucătoare care loveşte extrem de puternic. Ar putea fi obligată să le bată pe ambele surori Williams doar pentru a ajunge în sferturile de finală. Este genul de tragere la sorţi pe care o aşteaptă o jucătoare care nu e cap de serie, nu principala favorită", a completat Ed McGrogan.

În opt prezenţe pe tabloul principal de la Australian Open, Simona Halep a fost eliminată în primul tur de patru ori, în 2012, 2013, 2016 şi 2017, scrie digisport.ro.

Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole