Antena 3 CNN Actualitate Preafericitul Daniel, mesaj cu ocazia ”Duminicii părinţilor şi copiilor”: "Trăim într-un context dominat de o mentalitate individualistă"

Preafericitul Daniel, mesaj cu ocazia ”Duminicii părinţilor şi copiilor”: "Trăim într-un context dominat de o mentalitate individualistă"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 23:30 31 Mai 2024 Modificat la 23:30 31 Mai 2024

Potrivit Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Preafericitului Daniel, trăim într-un context dominat de o mentalitate individualistă, care minimalizează rolul primordial al familiei în educarea copiilor”.

Mesajul a fost transmis cu ocazia ”Duminicii părinţilor şi copiilor”, prima duminică după data de 1 iunie – Ziua Internaţională a Copilului.

"Între taina Bisericii şi taina familiei există o legătură profundă (cf. Efeseni 5, 32). Biserica binecuvintează familia şi o călăuzeşte pe calea mântuirii şi sfinţeniei, iar familia extinde Biserica, deoarece persoanele care se nasc în familia creştină nu intră doar în comunitatea umană sau în societate, ci, prin Sfânta Taină a Botezului, intră în comunitatea eclesială, în iubirea paternă şi filială a Preasfintei Treimi.

"În familia creştină, copilul creşte în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni"

În familia creştină, copilul creşte în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, îşi formează un mod luminos de a înţelege lumea şi viaţa, primele deprinderi şi caracterul religios-moral. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndeamnă pe părinţi să cultive cât mai devreme învăţăturile bune în sufletele copiilor: 'Dacă vei întipări în sufletul lui încă fraged învăţăturile cele bune, nimeni nu va putea să i le desprindă; ele se întăresc ca şi sigiliul aplicat pe ceară'", subliniază Preafericitul Daniel.

"Astăzi trăim într-un context dominat de o mentalitate individualistă"

De asemenea, Patriarhul Daniel atrage atenţia că slăbirea credinţei, a iubirii părinteşti, filiale şi frăţeşti, neglijarea educaţiei în familie duc la slăbirea legăturii familiei cu Biserica, la delăsare şi decădere spirituală.

"Astăzi trăim într-un context dominat de o mentalitate individualistă, care minimalizează rolul primordial al familiei în educarea copiilor şi îl subordonează intereselor efemere şi materialiste ale individului şi societăţii. Criza familiei se manifestă în abandonul copiilor de către părinţi şi al părinţilor de către copii, în numărul mare de avorturi şi de divorţuri, în creşterea violenţei în familie şi a delicvenţei juvenile, în pericolul drogurilor şi al diferitelor adicţii, în promovarea unor aşa-zise 'noi modele' de familie, care sunt construcţii artificiale ideologice", adaugă înaltul ierarh al BOR, potrivit Agerpres.ro. 

"Criza familiei de astăzi poate fi depăşită cu ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu Creatorul"

Mai mult, Patriarhul Daniel a reamintit şi rolul Bisericii în societate, respectiv parteneriatul cu statul în domeniile care au legătură cu familia.

"Viaţa şi fericirea sunt daruri ale lui Dumnezeu, iar criza familiei de astăzi poate fi depăşită cu ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu Creatorul, Care a zis: 'Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul!' (Facerea 1, 28). Minunea de la nunta din Cana Galileii (cf. Ioan 2, 1-11) este săvârşită de Domnul Iisus Hristos la cererea Maicii Domnului, ca binecuvântare şi bucurie pentru mire şi mireasă, dar şi pentru toţi cei prezenţi acolo. Biserica apără demnitatea familiei în societate. De aceea, este necesară consolidarea cooperării dintre Stat şi Biserică în toate domeniile care privesc activitatea socială, educaţională şi culturală, referitoare la familie. Totodată, Biserica acordă o deosebită importanţă educaţiei religioase a copiilor şi tinerilor prin ora de Religie în şcoli şi prin principalul program naţional catehetic, numit Hristos împărtăşit copiilor. Astfel, Biserica îi orientează pe copii spre iubirea lui Dumnezeu şi a semenilor, spre binele familiei şi al societăţii", spune Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

În anul 2024, proclamat în Patriarhia Română ca 'An omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor', părinţi şi copii sunt îndemnaţi "să sporească în dreapta credinţă, să preţuiască darul sănătăţii, să arate lumina faptelor bune mai ales faţă de cei aflaţi în suferinţă, să împărtăşească tuturor bucuria Învierii Domnului Iisus Hristos, Învăţătorul şi Vindecătorul nostru". 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole