Astfel, unii dintre locatarii racordați la sistemul de termoficare al municipiului Ploiești solicită oprirea sistemului, întrucât este prea cald în apartamentele și garsonierele lor.
Primarul precizează că agentul termic nu poate fi oprit pentru perioada scurte.
”Am văzut că în ultimele zile au apărut discuţii că este prea cald în casă. Vreau să se cunoască foarte clar procedura care poate fi aplicată în contextul în care o asociaţie de locatari, sau o scară, depinde cum sunt tehnic în legătură, să rezolve această problemă şi anume oricând administratorul, sau preşedintele, prin hotărârea Adunării Asociaţiei de Proprietari poate decide să oprească căldura”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, potrivit RTV, care citează News.ro.
O eventuală repornire a sistemului înseamnă o perioadă de timp mai mare.
”Varianta de lucru prin care să oprim noi CET-ul de la Brazi este imposibilă în contextul în care o eventuală repornire a lui înseamnă o perioadă de timp foarte mare”, mai spune primarul.