Antena 3 CNN International News Aşa arată prăjitura care poate îmbunătăți sănătatea creierului, creată de un patiser alături de oamenii de ştiinţă

Aşa arată prăjitura care poate îmbunătăți sănătatea creierului, creată de un patiser alături de oamenii de ştiinţă

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 20:00 14 Ian 2024 Modificat la 20:00 14 Ian 2024

Un patiser a revoluționat lumea dulciurilor şi a făcut echipă cu oamenii de ştiinţă de la Universitatea din New South Wales (UNSW) pentru a crea o prăjitură care ar putea să îmbunătățească sănătatea creierului.

Christopher Thé, bucătarul patiser, şi-a numit creaţia "prăjitura memorabilă”, mai ales că ingredientele atent alese aduc multiple beneficii pentru sănătate.

Prăjitura a fost creată pentru a sărbători cea de-a 70-a aniversare a organizației caritabile de livrare de alimente Meals on Wheels, care se adresează în principal generațiilor mai în vârstă.

Astfel ei speră să aducă în prim plan "problema larg răspândită a declinului cognitiv în rândul australienilor în vârstă”.

În GALERIA FOTO de mai jos puteţi urmări imagini cu prăjitura care poate îmbunătăți sănătatea creierului, creată de un patiser alături de oamenii de stiinţă şi oferită de organizaţia caritabilă Meals on Wheels.

[GAL layout="4"]

"Prima versiune pe care am făcut-o a avut gust de curry”, a recunoscut patiserul.

El a spus că a fost nevoie de "trei sau patru încercări” pentru a combina cu succes ingredientele necesare care includ sfeclă roșie, spanac, ulei de măsline, turmeric și dovleac.

"Există molecule în ingredientele alimentare care au într-adevăr efecte puternice și solide în menținerea sănătății noastre”, a declarat Johannes le Coutre, expert în alimentație și sănătate de la UNSW.

De exemplu, sfecla roșie este cunoscută pentru că îmbunătățește fluxul sangvin și ne protejează rețeaua neuronală.

Uleiul de măsline poate diminua biomarkerii bolii Alzheimer, în timp ce mierea este antiinflamatoare, iar afinele pot îmbunătăți fluxul de oxigen către organele noastre vitale.

"Dacă putem obține mai multe amintiri și momente fericite pentru clienții noștri doar prin împărțirea unei felii de tort, aceasta adaugă un plus rolului important pe care îl avem în comunitate", a spus patiserul Christopher Thé.

 

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole