Antena 3 CNN Meteo Un nou val de depuneri de praf saharian vor fi observate în această noapte | Anunțul ANM

Un nou val de depuneri de praf saharian vor fi observate în această noapte | Anunțul ANM

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 12:13 01 Apr 2024 Modificat la 12:13 01 Apr 2024

Potrivit ANM, la finalul lunii martie, circulația predominant sud-vestică a favorizat pătrunderea unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană deasupra României.

Meteorologii anunță că, în perioada 1 aprilie ora 10 – 2 aprilie ora 22, se vor menține particule de praf deasupra teritoriului României, iar depuneri de praf vor fi observate începând cu noaptea de luni spre marți, în vest, nord și centru, unde sunt prognozate ploi.

"Praful saharian este deja prezent la altitudini mai mari. Zilele următoare, îi vom simți prezența și mai jos.

Praful saharian se va depune vizibil în vestul și centrul teritoriului. 

Ziua de 1 aprilie va înregistra multe temperaturi de peste 28 de grade, în majoritatea regiunilor țării. S-ar putea chiar să depășim, în unele zone, 31 de grade", a afirmat Florinela Georgescu, director executiv în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, la Antena 3 CNN. 

Prognoza meteo 1 - 8 aprilie 2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cu excepția regiunilor nord-vestice, unde cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale, regimul pluviometric va fi deficitar, mai ales în sud-vestul teritoriului.

Prognoza meteo 8 - 15 aprilie 2024

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări. 

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

Prognoza meteo 15 - 22 aprilie 2024

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. 

Regimul pluviometric va fi ușor excedentar, în cea mai mare parte a țării.

Prognoza meteo 22 - 29 aprilie 2024

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. 

Etichete: praf saharian
Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole