Antena 3 CNN Actualitate Locale Un praf alb, bizar în curţile şi pe maşinile oamenilor din Prahova. "Aşa ceva nu am mai văzut" | Localnicii se tem pentru sănătatea lor

Un praf alb, bizar în curţile şi pe maşinile oamenilor din Prahova. "Aşa ceva nu am mai văzut" | Localnicii se tem pentru sănătatea lor

Cristi Georgescu
1 minut de citit Publicat la 09:01 29 Sep 2022 Modificat la 09:01 29 Sep 2022

Localnicii din comuna Bărcăneşti s-au trezit, miercuri dimineaţă, cu un strat gros de praf alb în curţi şi pe maşini, dar şi cu un miros greu de suportat. 

Oamenii spun că nu au mai văzut niciodată aşa ceva şi se tem pentru sănătatea lor.

"Aşa ceva nu am mai văzut. Am zis că o fi de la ploaie, dar nu e de la ploaie", spune un localnic. "Nu e bun praful ăsta, ţi se ia pe mână", spune o altă femeie din zonă.

Zeci de sesizări au curs la Garda de Mediu, aşa că instituţia a pornit imediat verificările. La scurt timp s-a descoperit şi cauza apariţiei pulberii în zonă. 

[GAL layout="2"]

Aceasta provenea de la o pană de curent care a oprit instalaţiile tehnologice ale rafinăriei de la Brazi, iar în procesul de repunere în funcţiune, instalaţia a împrăştiat pulberea în atmosferă.

Nu este exclus ca în urma controlului Gărzii de Mediu Prahova, operatorul economic care îşi desfăşoară activitatea în rafinărie să fie amendat pentru poluarea din atmosferă.

"Din primele informații obținute de la fața locului, avaria s-a produs ca urmare a căderii de tensiune din stația electrică proprie a operatorului, astfel s-a oprit accidental funcționarea cazanelor de abur ceea ce a condus la oprirea forțată a mai multor instalații tehnologice.

În procesul de repornire al instalației tehnologice de Cracare Catalitică, ca urmare a unor defecțiuni tehnologice la sistemul de separare catalizator de gazele arse, acestea nu au mai urmat traseul de filtrare, ceea ce a condus la eliberarea în atmosferă de pulberi de catalizator (praf de culoare albă) cu miros sfecific acestuia provocând disconfort locuitorilor din împrejurimi", se arată în comunicatul Gărzii de Mediu.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole