Modelul internaţional Alice Peneacă a fost invitatul special al ediţiei 3 "Gătit la costum", sezonul 2. Alături de gazda emisiunii, Alice a gătit un preparat pe care aceasta îl îndrăgeşte foarte mult şi pe care obişnuieşte să-l mănânce ori de câte ori are ocazia.
Ştefan Lungu a avut la îndemână produsele de la Sano şi în această ediţie. Gazda emisiunii "Gătit la costum" a folosit, pe lângă produsele de igienizare Sano care au asigurat un spaţiu de gătit igienic, şi hârtia de copt de la Sano. Cu ajutorul hârtiei de copt, carnea folosită în prepararea reţetei din această ediţie nu s-a prins de suprafaţa tăvii, iar gustul conferit de mirodenii a rămas intact.
Alice Peneacă, invitat special în ediţie 3 "Gătit la costum", sezonul 2
Ediţia 3 "Gătit la costum", sezonul 2, a fost pe placul lui Ştefan Lungu. Invitatul special al ediţiei 3, Alice Peneacă, l-a provocat pe Ştefan să gătească un preparat pe bază de carne.
Alice a povestit despre experienţa pe care a avut-o cu ocazia zilei de 1 mai, atunci când a rămas blocată pe autostrada A2: Am plecat cu un Uber la mare, iar la kilometrul 73, s-a stricat ambreiajul. Am rămas două ore pe autostradă. Am sunat un prieten care a venit să ne ia.", a spus modelul.
Modelul a mai povestit şi despre petrecerile americanilor "Petrecerile sunt foarte cool acolo. Am fost la petrecerea Rihannei şi am leşinat în club. Nu mâncasem de câteva zile, pentru că îmi doream să fiu slabă ca restul modelelor. Nu băusem nici apă. Nu am băut acolo, pentru că imi era frică să nu fie ceva injectat în acele sticle. Au crezut că am făcut atac cerebral", a mai mărturisit Alice.
Reţetă lui Alice Peneacă de friptură de vită cu cu cartofi noi
[GAL layout="3"]Ingrediente friptură de vită cu cu cartofi noi
- o bucată de carne de vită cu os;
- ulei de măsline;
- sare şi piper după gust;
- cimbru;
- usturoi;
- cartofi noi
Mod de preparare friptură de vită cu cu cartofi noi
Bucata de carne de vită cu os se condimentează şi se pune la tigaie pentru 30 de secunde pe fiecare parte. După ce s-a rumenit cât de cât, se pune la cuptor pentru aproximativ 20 de minute. Cartofii noi se pun în uleiul încins şi se prăjesc
"Gătit la costum", în fiecare sâmbătă, de la ora 13:30, la Antena 3
În fiecare sâmbătă, de la 13:30, Antena 3 le aduce pasionaților de gastronomie un proiect de cooking show, unde miza este preparare unor mâncăruri realizabile, delicioase și inspiraționale. Gazda emisiunii este Ștefan Lungu, o persoana care își dorește să transmită și să transforme bucătăria și gătitul în terapie pentru sufletul telespectatorilor.