Antena 3 CNN Actualitate Inedit Povestea satului din România în care cârciumile sunt interzise

Povestea satului din România în care cârciumile sunt interzise

În localitatea Limba din județul Alba, oamenii s-au revoltat atunci când cineva a anunțat că ar dori să înființeze o cârciumă. Ar fi încălcat o lege nescrisă a localității, o regulă care se respectă cu sfințenie de multă vreme. Iar exemplele pe care le dă această mică comunitate nu se opresc aici, relatează greatnews.ro.

În 2007, atunci când turla bisericii veche de peste 70 de ani mai avea puțin și cădea, sătenii au adunat materiale, au strâns bani pentru meșteri de la Recaș și i-au chemat să facă reparațiile.

Toți aveau câte o responsabilitate: s-a hotărât cine aduce cuiele, cine vine cu tabla sau cine face de mâncare pentru muncitori.

În același an s-au organizat și pentru a face un podeț către o zonă unde aveau terenuri agricole.

În 2011 au strâns bani pentru o femeie din sat care avea nevoie de o operație de inimă. Apoi, câteva luni mai târziu, oamenii din sat au strâns bani pentru a trimite 11 copii ai unor familii nevoiașe într-o tabără.

Spiritul civic al localnicilor din Limba se păstrează de zeci de ani.

Etichete: limba Alba
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile