Tatuajele și piercing-urile sunt extrem de populare în zilele noastre, iar o parte dintre semenii noștri le iubesc atât de mult încât și-au acoperit în totalitate trupurile cu ele. Dar un francez de 34 de ani a mers și mai departe și și-a modificat numeroase detalii ale anatomiei sale ca să arate ca altceva.
Anthony Loffredo și-a tăiat urechile, degetele, și-a despicat limba, și-a făcut implanturi subdermice pe frunte și corp și și-a înnegrit fața. Este supranumit „Black Alien”, iar transformarea lui este o poveste care l-a făcut cunoscut în toată lumea.
[GAL layout="5"]Anul acesta, în luna septembrie, „Black Alien” a venit chiar și la noi în țară, participând la cea de-a XII-a ediție International Tattoo Convention Bucharest.
Loffredo și-a transformat corpul atât de drastic în ultimii zece ani, încât acum seamănă mai curând cu un organism non-uman și, cu siguranță, nu mai seamănă deloc cu cel care a fost înainte.
Dar ce l-a determinat să facă asta?
Spune că a fost întotdeauna fascinat de corpul uman și de diferitele moduri în care acesta putea fi „configurat”. „Am fost pasionat de mutațiile și transformările corpului uman încă de când eram copil”, a declarat el pentru site-ul francez Midilibre.
Andy, fratele mai mic al lui Anthony, își amintește că acesta făcea antrenamente intense de culturism încă din adolescență pentru a-și schimba forma corpului, iar când a crescut a vrut să meargă mai departe.
Anthony Loffredo era agent de securitate la 20 de ani, dar nu se simțea bine în pielea lui a decis să-și schimbe cariera pentru că nu credea că trăiește viața pe care și-o dorea.
„Am oprit totul la 24 de ani și am plecat în Australia. Am început să mă gândesc constant la planurile mele pentru modificarea corpului”, a spus el, menționând că i-ar fi plăcut atunci să intre în pielea unui „personaj înfricoșător”.
Când Loffredo s-a întors în Franța, a început să-și „sculpteze” corpul. În următorii patru ani și-a făcut nenumărate intervenții care l-au făcut de nerecunoscut și și-a luat numele „de scenă” de „Black Alien”.
Pe lângă faptul că și-a făcut tatuaje pe tot corpul, fața complet neagră, și-a despicat limba, Anthony a făcut și implanturi de piele pe cap, ca să arate ca o reptilă.
Apoi a suferit intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea urechilor, modificarea nasului, bărbiei și și-a decupat obrajii pentru a-i face să arate ca niște fulgere roz.
Loffredo a trebuit să meargă în Spania pentru a-și tăia nasul, pentru că în Franța intervenția este ilegală.
„Îți mulțumesc, @oscarmarquezbodymod, mi-ai marcat viața. Acum pot să merg cu capul sus, mulțumită ție. Sunt mândru de ceea ce am făcut împreună”, a scris el pe Instagram după operația la nas.
Anul acesta și-a tăiat și buza superioară și a finalizat încă o etapă a transformării sale. Acum, pe Instagram își etalează noua sa „gheară extraterestră”.
Spune că a schimbat doar 34% din ceea ce vrea să modifice la el.
Loffredo își documentează întreaga călătorie de transformare pe Instagram. Pe @the_black_alien_project este urmărit de peste 1,3 milioane de oameni care sunt curioși până unde va merge.
Loffredo speră că în viitor va fi posibil să-și înlocuiască pielea cu metal. De asemenea, vrea să-și schimbe aspectul brațelor, picioarelor, degetelor și capului.
Deși pare greu de crezut, familia îl susține. În urmă cu câteva luni el a postat o fotografie cu mama lui: „Mama nu are coșmaruri când se uită la mine”, a scris el.
Pentru că nu își poate face toate intervențiile pe care și le dorește în Franța, Loffredo a ales să se mute la Barcelona și spune că îi place foarte mult să trăiască acolo, deși și în acest oraș atrage toate privirile când iese pe stradă.