Antena 3 CNN Externe Povestea impresionantă a unei tinere căreia i-a fost donat un rinichi din partea unei străine de pe Facebook. De atunci au devenit cele mai bune prietene

Povestea impresionantă a unei tinere căreia i-a fost donat un rinichi din partea unei străine de pe Facebook. De atunci au devenit cele mai bune prietene

<1 minut de citit Publicat la 13:14 29 Ian 2019 Modificat la 13:14 29 Ian 2019

O tânără de 30 de ani din Londra, Louise Sach, a fost diagnosticată cu insuficiență renală și a căutat disperată un donator prin intermediul Facebook-ului. 

După ce și-a scris povestea pe rețeaua socială, Louise a primit o veste nemaipomenită. O altă tânără, Kayleigh Wakeling, din Baldock, Marea Britanie a fost extrem de impresionată și a hotărât să-și doneze un rinichi. 

„Am văzut postarea lui Louise pe pagina unui prieten. Nu auzisem până atunci de donatori altruiști, dar aveam vârste similare și m-am gândit, dacă era vorba de mine sau de cineva din familia mea? 

Aveam aceeași grupă de sânge cu Louise, 0 pozitiv, așa că am căutat pe internet să văd dacă pot avea o viața normală cu un singur rinichi și din tot ce am citit reieșea că voi putea”, a povestit Kayleigh, potrivit Mirror

Cele două fete au început să vorbească timp de o săptămână și s-au împrietenit rapid. „Nu a fost nicio ezitare, am avut încredere în ea cu prețul vieții mele”, a spus Louise. 

Louise a fost supusă intervenției medicale, care s-a dovedit a fi un succes. De atunci vorbește cu donatoarea ei zilnic și se înțeleg de minune. 

Etichete: tanara Facebook rinichi
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole