Antena 3 CNN Actualitate Locale Povestea femeilor care trăiesc singure într-un bloc cu 15 apartamente

Povestea femeilor care trăiesc singure într-un bloc cu 15 apartamente

1 minut de citit Publicat la 19:25 10 Iun 2016 Modificat la 19:25 10 Iun 2016

Blocul cu 15 apartamente ridicat la sfârşitul anilor 1960, în sălbăticia Munților Poiana Ruscăi, mai are de câțiva ani doar două locatare: Ana Bursuc şi Ana Şodrâncă. Uitate de autorități, bătrânele trăiesc fără prea mari speranțe la mai bine în izolare și se tem că acoperișul blocului se va prăbușească din cauza degradării, scrie Replica Hunedoara.

Ana Bursuc (76 de ani) şi Ana Şodrâncă (82 de ani) își împart singurătatea în încăperile unui bloc muncitoresc părăginit, singurul de pe Valea Govâjdiei, la granița dintre comunele Ghelari și Lelese.

Cele două pensionare sunt bolnave şi necăjite pentru că niciun reprezentant al vreunei autorități nu s-a interesat în ultimii ani de soarta lor. „Ne este din ce în ce mai greu și mai frică de starea în care se află blocul. Nu mai avem putere să mai facem reparații, iar atunci când plouă, în locuinţele noastre, singurele în care încă se mai poate sta, intră apa”, povestește Ana Bursuc.

Cea mai mare parte a pereților clădirii ridicate în anii 1960 s-a degradat. Cei care ajung la blocul părăginit unde s-au refugiat bătrânele îi pot vedea cărămizile putrede, măcinate de ploi și igrasie, acoperișul încovoiat de vânt și găurit și geamurile sparte. În alte încăperi, zidurile sunt crăpate, iar la etaj, bucăți din tavan s-au prăvălit peste podea.

Continuarea pe replicahd.ro

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole