Antena 3 CNN Show Showbiz Povestea fabuloasă a lui Jeremy Ragsdale. Pe cine a lăsat în USA americanul care face senzație la X Factor

Povestea fabuloasă a lui Jeremy Ragsdale. Pe cine a lăsat în USA americanul care face senzație la X Factor

1 minut de citit Publicat la 12:28 11 Dec 2017 Modificat la 12:28 11 Dec 2017

Jeremy Ragsdale este întrăgostit de România și de limba română.

Are 35, vine tocmai din Statele Unite și acum se află pe scena X Factor. ”Cred că mi-am rupt gâtul când am venit prima dată aici!”, răspunde americanul când este întrebat despre fetele din România, scrie A1.

Jeremy Ragsdale, care studiază muzica încă de la vârsta de 7 ani, este un profesor de canto din SUA, care s-a îndrăgostit de țara noastră în luna aprilie, iar de atunci a venit de mai multe ori în vizită.

”Am descoperit că dacă învăț limba română, fiind atât de apropiată de latină, mi-ar fi foarte simplu ca apoi să deprind și alte limbi din zonă. În plus, femeile sunt frumoase, aprope că mi-am rupt gâtul pe stradă prima dată când am venit”, a povestit Jeremy, care începe să se descurce tot mai bine în limba noastră.

Mai mult, până și familia sa a început să ia lecții. ”Am o familie mare și iubitoare: Doi părinți care mă susțin, trei surori mai mari și șase nepoței pentru care încerc să fiu un model. Cu toții mă susțin, iar uneori primesc mesaje de la nepoata mea în limba română, așa că mă bucur că pot să îi expun și pe ei la limba și cultura de aici, din România”, mărturisește Jeremy.

Iar dacă în prezent are un vocabular format, primele sale interacțiuni din țara noastră nu au mers chiar ca pe roate, iar prietenii încă mai râd de el pentru modul extreme de politicos și literar în care își comanda băuturile în cluburi.

Și chiar dacă îi place să meargă în cluburile de karaoke din București, Jeremy nu uită planul său inițial. ”Planul meu era să vin în România și să învăț despre această cultură nouă pentru mine. Predatul face parte din mine și mereu am visat să pot să împărtășesc experiența mea cu oameni din alte părți și cred că X Factor îmi oferă acestă ocazie: eu pot să împărtășesc ce știu cu oamenii care apreciază experiența mea în muzică, iar eu în schimb învăț atât de multe de la românii pe care îi cunosc”, a mai spus americanul.

Etichete: X Factor
Citește mai multe din Showbiz
» Citește mai multe din Showbiz
TOP articole