Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Povestea emoţionantă a Marianei, femeia care l-a impresionat pe Papa Francisc: "Nu am avut sănătate, dar am avut credinţă şi putere pentru copiii mei"

Povestea emoţionantă a Marianei, femeia care l-a impresionat pe Papa Francisc: "Nu am avut sănătate, dar am avut credinţă şi putere pentru copiii mei"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 23:00 15 Noi 2021 Modificat la 23:10 15 Noi 2021

Mariana, o româncă de 43 de ani, care suferă de o afecțiune ce o obligă la traiul într-un scaun cu rotile, a emoționat o comunitate întreagă cu povestea ei de viaţă.

Afecțiunea de care suferă îi provocată dureri cumplite, pe care le alină cu ajutorul unui infuzor cu morfină. Mariana și-a povestit viața plină de încercări în fața Papei Francisc, în cadrul evenimentului "Întâlnire de Mărturie și Rugăciune cu Săracii", acolo unde a ajuns cu sprijinul unui preot.

[GAL layout="3"]

În ediția de luni, a emisiunii Sinteza Zilei, Mariana a povestit cum a făcut faţă durerii şi provocărilor de zi cu zi, prin puterea credinței.

„Am fost ajutata foarte mult de un preot, care era profesorul de Religie al copiilor mei. Ne-am cunoscut unde lucram şi încet, încet a știut povestea mea. Îmi doream foarte mult să-l cunosc.

Nu îmi e ruşine de unde am plecat. Am plecat de la măturat strada. Dacă îmi era bine nu plecam", spune Mariana.

 „Puterea de a înfrunta calvarul o am de la Iisus"

Întrebată cum a simțit sprijinul divinității în aceşti ani marcați de durere şi suferință, Mariana a spus că a ţinut vie în rugăciunile sale imaginea copiilor care au devenit mari pe propriile lor picioare.

„De dimineața şi până seara tu simţi că înnebunești. Îţi vine să te bați cu capul de pereți, să urli să țipi. Te abții într-un mod în care să nu sperii copii, mai mult decât sunt speriați, pentru că nu erau aşa de mari ca acum.

Mă întrebam mereu cum de nu fac infarct, cum de nu îmi plesnește o venă cu durerile astea şi mă rugam mereu să mă lase să îi văd mari că îşi câştigă pâine singuri şi după aia să facă ce vrea cu mine. Să îmi dea puterea aia.

De aia spun că, sănătatea nu am avut şi nu am, dar am avut puterea să muncesc până ce am căzut jos din picioare şi să-mi cresc copii", a mai povestit Mariana care, în ciuda tuturor provocărilor la care viaţa a supus-o, a decis să nu îşi piardă speranța pentru un mâine mai bun.

După confesiunea emoționantă a Marianei care a avut loc vineri, 12 noiembrie, în biserica Santa Maria degli Angel de la Assisi, în regiunea italiană Umbria, Papa Francisc s-a apropiat de femeie, spunându-i cuvinte de îmbărbătare, moment în care românca i-a sărutat mâna Suveranului Pontif. 

Scena a fost filmată și distribuită de agenția Vatican News.

Citește mai multe din Sinteza zilei
» Citește mai multe din Sinteza zilei
TOP articole