Antena 3 CNN Actualitate Inedit Povestea dramatică a unui apel la 112: „Veniți repede, nu mai respiră, are buzele vinete! S-a înecat cu lapte!”

Povestea dramatică a unui apel la 112: „Veniți repede, nu mai respiră, are buzele vinete! S-a înecat cu lapte!”

2 minute de citit Publicat la 12:32 14 Feb 2020 Modificat la 12:32 14 Feb 2020

Potrivit IGSU, incidentul relatat s-a petrecut la Constanța, unde un operator 112 a ajutat părinții unui bebeluș de o lună să îi acorde primul ajutor, după ce s-a înecat cu lapte.

Reprezentanții IGSU încearcă astfel să atragă atenția apelanților că este esențial să își păstreze calmul, atât cât se poate, și să urmeze sfaturile primite din partea dispecerilor, până la sosirea echipajului de ambulanță.

”- 112, ce urgență aveți?
- Veniți repedeeee, nu mai respiră, are buzele vinete!!

Din detaliile din foaia de caz, văd: "copil 1 lună"

- Doamnă, ce s-a întâmplat?! Cu ce s-a înecat copilul? Ce face acum?
- Veniți, veniți, nu mai respiră!!! Veniiiți, cu lapte s-a înecat!

În astfel de situații ți se face "pielea de gaină", stare în care ai vrea să te ridici de pe scaun să te duci să ajuți.

Într-o fractiune de secundă realizezi ce se întâmplă și incepi să îi explici, pe înțelesul apelantului ce are de făcut:

- Doamnă, puneți mâna sub copil, îl țineți întins pe mână, pe antebraț, cu fața în jos, paralel cu solul.
- Vă rooog, veniți repede!!!
- Doamnă, un echipaj SMURD a plecat deja spre dumneavoastră, vă rog mult să vă liniștiți să îl putem ajuta pe micuț. Dacă eu vă țin la telefon nu înseamnă că ambulanța nu a plecat. Faceți ce v-am spus.

Din fundal, o voce de bărbat, mult mai calmă:
- L-am pus!
- Perfect, bateți copilul pe spate, între omoplați, cu miscare de-a lungul corpului, până spre ceafa. Nu foarte tare!

În fundal, (iți dai seama că telefonul a fost pus pe functia "difuzor" deoarece îi auzi pe amândoi), se aude cum bărbatul face ce i-am spus.

După aproximativ 5-10 secunde aud un plânset de copil.

Vă amintiți de sentimentul descris mai devreme?

Eh, acum este opusul, te încearcă un nod în gât, evident, de fericire, dar te aduni și continui să îi întrebi cum se simte micuțul.
Panica pe mamă continua să apese, deși micuțul plângea cât îl țineau plămânii (lucru foarte bun)

- Veniți, vă rog, veniți, plânge foarte tare!!
- Doamna este un lucru foarte bun că plânge, pentru a putea plânge îi trebuie mult aer, lucru care ne dă de înțeles că el este ok la momentul actual. Repet: un echipaj este deja în drum spre dumneavoastră.

Te uiți pe monitorul în care vezi locația echipajului și vezi: "la caz"
- Doamnă, colegii mei au ajuns la dumneavoastră, mai departe se vor ocupa ei de cel mic. Vă mulțumesc că ați colaborat, vă doresc multa sănătate!
- Da, au ajuns acum, vă multumim foarte mult!
- Mulțumesc și eu, o seară buna!

Tot acest dialog a durat undeva la 2-3 minute, timp care pentru familie a însemnat ore, iar pentru noi secunde! Situația a fost gestionată în seara de luni spre marți, de dispeceratul ISU Constanța.

Atunci când apelați 112, îi puteți ajuta foarte mult pe cei pentru care cereți ajutor, atât timp cât sunteți calmi și răspundeți la întrebările dispecerilor, întrebări care pe dumneavoastră poate vă supără, poate vi se par absurde, dar pe noi ne ajută!”

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole