Antena 3 CNN Actualitate Inedit Povestea celui mai înalt om din istorie: La vârsta de 22 de ani, cântărea 199 de kilograme - VIDEO

Povestea celui mai înalt om din istorie: La vârsta de 22 de ani, cântărea 199 de kilograme - VIDEO

1 minut de citit Publicat la 18:25 17 Apr 2018 Modificat la 18:25 17 Apr 2018

Cel mai înalt om din istorie, despre care există înregistrări oficiale, este americanul Robert Pershing Wadlow din Alton, Illinois.

Ultima dată când a fost măsurat, la 27 iunie 1940, a avut înălțimea de 2.72 de metri. A fost menționat în prima ediție a Guinness Book, în 1955, recordul său rămânând neîntrecut până în zilele noastre.

Robert Pershing Wadlow s-a născut la 22 februarie 1918 și a încetat din viață la 15 iulie 1940, adică la mai puțin de o lună de la ultima sa măsurătoare oficială. La vârsta de 22 de ani, cântărea 199 de kilograme, potrivit Agerpres.

Cel mai probabil, creșterea sa ieșită din comun a fost cauzată de o hiperplazie a glandei pituitare, ceea ce a dus la un nivel anormal de mare de hormoni de creștere. Din câte se pare, Robert Waldow era, chiar și la vârsta de 22 de ani, în plin proces de creștere.

 Statura sa impresionantă i-a adus nenumărate neplăceri, precum dificultatea de a se deplasa fără ajutor. Totuși, el nu a folosit niciodată un scaun cu rotile. Pe de altă parte, a ajuns o celebritate în SUA și chiar în întreaga lume după ce, în anul 1936, a efectuat un turneu american alături de Circul Ringling Brothers.

În memoria sa, localnicii din Alton, orașul natal al „Blândului gigant”, așa cum fusese poreclit, i-au ridicat, în 1986, o statuie în mărime naturală în apropierea Muzeului de Istorie și Artă. Alte câteva astfel de statui sunt expuse la muzee precum Guinness și Ripley's Believe It or Not.

În 1998, formația The Handsome Family i-a dedicat lui Robert Wadlow piesa „The Giant of Illinois”, iar în 2005, Stufjan Stevens a înregistrat cântecul „The Tallest Man, the Broadest Shoulders”, tot în memoria celui mai înalt om din lume.

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole