Antena 3 CNN Emisiuni Voi cu Voicu Povestea aurului românesc din Rusia. Adrian Vasilescu, BNR: "Dosarul Moscova 1 este istoric"

Povestea aurului românesc din Rusia. Adrian Vasilescu, BNR: "Dosarul Moscova 1 este istoric"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:24 21 Mai 2023 Modificat la 12:24 21 Mai 2023

Incertitudinea geopolitică constituie unul dintre principalele motive pentru care investitorii cumpără aur. Astfel, în timpul războiului, valoarea aurului rămâne constantă, în timp ce celelalte devize se micșorează.

De la izbucnirea războiului în Ucraina, dolarul s-a devalorizat cu 4,08%. Dacă războiul va continua, deprecierea euro față de aur va fi de circa 20%.

Urmăriți povestea de zeci de ani a aurului românesc într-un material realizat de Mirela Voicu.

Adrian Vasilescu, consultantul pe strategie al Băncii Naționale a României, a vorbit, la Antena 3 CNN, despre aurul României de la Moscova, precum și despre alte comori ale țării noastre din punct de vedere istoric. Un exemplu îl reprezintă primele documente originale care arată în ce a constat tezaurul României trimis în Rusia. Originalul este păstrat în seiful din biroul guvernatorului BNR.

"Dosarul Moscova 1 este un dosar istoric, pentru că este documentul pentru creanță. Această creanță cuprinde în pagini detaliate și cu confirmări ale unor personalități din partea rușilor care au primit tezaurul în 1917. 

Exemplarul copie și cel original care stă într-un singur loc, în casa de fier din biroul guvernatorului Băncii Naționale, loc unde a stat de-a lungul anilor și de-a lungul vremurilor.

Atunci când autoritățile din România au înțeles că n-o să mai primim aurul, dosarul a rămas ca un document nu numai istoric, dar ca un document de contabilitate, o creanță care exprimă oficial, cu parafe, cu semnături – martor a fost ambasadorul Franței, alte personalități, statul rus a semnat pentru primirea aurului, a început istoria acestui dosar, care este o istorie fascinantă", a precizat Adrian Vasilescu. 

România are, în tezaurul BNR, 103,6 tone de aur, ocupând locul 35 în lume. Raportat la nevoi și la cerințele actuale privind ponderea metalului galben, în totalul rezervelor internaționale avem exact cât ne trebuie, pentru că aurul se constituie un important activ de încredere.

Citește mai multe din Voi cu Voicu
» Citește mai multe din Voi cu Voicu
TOP articole