Antena 3 CNN Actualitate Social Ea este Raluca, românca ce a ajuns șef de clinică la cel mai mare spital din Spania: "Fără muncă nu se poate nimic"

Ea este Raluca, românca ce a ajuns șef de clinică la cel mai mare spital din Spania: "Fără muncă nu se poate nimic"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 20:33 08 Dec 2023 Modificat la 20:33 08 Dec 2023

Raluca Oancea este șefa secției de genetică de la Spitalul Universitar San Carlos, cel mai mare din capitala Spaniei. Este de 22 de ani în unitatea medicală, iar funcția de conducere a venit pe parcurs. 

 "Un diagnostic corect înseamnă și un tratament mai precis, și nu numai asta, genetica nu tratează numai o persoană, tratează familia. În momentul în care ai descoperit care este mutația care provoacă o boală poți să vezi dacă alți membri ai familiei pot avea această boală și o poți detecta într-un moment presimptomatic", a declarat Raluca Oancea. 

Pe asta se bazează medicina spaniolă și medicina viitorului în general. Pe prevenție și detectarea unor boli pentru care nu există încă leac dacă sunt diagnosticate prea târziu. Și pe expertiza unor profesioniști cum este Raluca Oancea, care afirmă că în spital se aplică anumite terapii genetice care pot face unele boli să avanseze mult mai lent, dacă sunt depistate la timp. 

Bucureșteanca a crescut în Ghencea și, mai apoi, central pe bulevardul Unirii. Mama a fost jurist, tatăl sociolog și are un frate mai mic cu 6 ani, avocat în București. 

Citește și: Pompierii din Giurgiu au scos o pisică dintr-o casă cuprinsă de flăcări | Felina a intrat înapoi prin foc pentru a-și salva puii

"A fost mai greu de orientat spre profesie, pentru că avea note bune la toate, în final a mers la olimpiadă la Fizică, la medicină se dădea și fizica. De la spitalul ei din Madrid, unde e de 22 de ani, Directorul Spitalului când m-a cunoscut mi-a zis: ce noroc pe spitalul nostru, că l-a ales Raluca. Asta mi s-a părut o frază care spune totul. E foarte ocupată și vrea să le facă pe toate, e genul omului repede și bine", a declarat mama fetei, conform Pro TV

 Cu ocazia centenarului, în cadrul galei 100 pentru România, biografia ei a fost inclusă în Enciclopedia Românilor de Pretutindeni. Merge periodic la congrese și convenții internaționale, unde are un stil aparte, prin care promovează țara natală.

"Fără muncă nu se poate nimic în viață, e imposibil, fără muncă, cum? Și atunci, dacă pui puțin câte puțin, muncești, muncești, până la urmă apare și succesul", a mai declarat Raluca Oancea. 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole