Antena 3 CNN Actualitate Povestea medicului legat cu cătuşe de tâlhari, căruia Dunărea i-a distrus cabinetul. A reconstruit alt dispensar pe banii lui, pentru a fi alături de oameni

Povestea medicului legat cu cătuşe de tâlhari, căruia Dunărea i-a distrus cabinetul. A reconstruit alt dispensar pe banii lui, pentru a fi alături de oameni

Cristi Popovici
5 minute de citit Publicat la 23:47 03 Noi 2020 Modificat la 23:47 03 Noi 2020

În lupta cu pandemia, medicii de familie devin vitali pentru sistemul medical. Sunt însă o resursă pe care mai toate guvernările au ignorat-o până acum, iar rezultatul este crunt: mii de medici plecaţi în străinătate, sute de localităţi fără nici măcar un asistent şi alte peste o mie în care numărul doctorilor este insuficient.

Prima oprire este la un doctor din Călăraşi, care de 35 de ani profesează în acelaşi sat. Nici apele Dunării, care i-au distrus dispensarul, nici tâlharii care i-au distrus casa nu l-au clintit din loc.

Mânăstirea este comună din Călăraşi cu 5,600 de locuitori. Şi doar doi medici de familie la toată suflarea. Unul dintre ei este aici de 35 de ani, medicul Cătălin Petrencic. 

A venit la cabinet cu "gâdilici" la stomac, dar tocmai făcuse infarct

La cabinet se prezintă un pacient. La 63 de ani, Ion Păun a făcut primul infarct. A crezut că i s-a făcut rău de la mâncare şi, la insistenţele soţiei, a venit la un control.

"Domnul doctor mi-a fost salvarea. Dacă mai stăteam o oră, două, eram terminat. Domnul doctor a fost salvarea mea şi mi-a părut foarte bine şi la familia mea.", spune bărbatul care explică ce simptome l-au adus la dispensar: "Dimineaţa, a fost duminica, am mâncat mici. Am mâncat vreo 10 mici. Dimineaţă, da. Seara m-a luat cu gâdilici. Începuse gâdiliciul seara."

Medicul Cătălin Petrencic explică: "Era în insuficienţă cardiacă, prin fibrilaţie atrială, hipertensiune. Fibrilaţie de care nu ştia că nu a mai fost de mult la control."

Acum, săteanul nostru e un alt om. După experienţa din spital, unde a fost depistat şi cu COVID, simte că Dumnezeu i-a mai dat o şansă. Nu mai mănâncă gras, a renunţat la alcool şi vrea să slăbească.

Medicul Petrencic a făcut singur mai multe hărţi cu necesarul de medici din fiecare comună din România

Cătălin Petrencic a venit prima dată ca medic în comuna Mânăstirea, în 1987, şi nu a mai plecat vreodată. L-au atras oamenii şi balta de la marginea satului. Dar şi istoria acestui pământ. Comuna Mânăstirea a fost domeniu regal pe vremea lui Carol al II-lea şi a lui Mihai întâi. Regii veneau la vânătoare şi toată suflarea se mândrea cu asta. Puţini îşi mai aduc aminte de acele vremuri. Oamenii au alte probleme acum. Lipsa medicilor este una din ele.

"Sunt 328 de localităţi în care este un necesar de 376 de medici. SUnt localităţi care au deficit de doi, trei sau chiar patru medici de familie. În oraşul Vaslui, necesar 70 de medici, existenţi 28. Deci un deficit de... 38 de medici.", ne explică medicul.

În timpul liber, el a creat o serie de hărţi on-line care arată de câţi medici este nevoie în fiecare localitate.A stat câteva săptămâni să adune şi apoi să introducă toate datele într-o hartă interactivă, pe care oricine o poate accesa. Ce nu au fost în stare autorităţile de la Bucureşti, ministerul Sănătăţii sau Direcţia de Sănătate Publică, a făcut singur... un doctor de la ţară.

Harta deficitului de medici din România

Cât câştigă medicii români în Franţa, Marea Britanie sau Italia

Medicul vede un viitor negru, pentru că din urmă nu vine mai nimeni. În câţiva ani, tot mai mulţi medici aflaţi la vârsta pensionării se vor retrage din activitate. Iar sute de mii de români, care trăiesc în mediul rural, nu vor mai avea acces la cele mai elementare servicii medicale. Rezidenţii, care ar fi o soluţie, aleg să profeseze în străinătate în număr tot mai mare.

Medicii români pleacă din ţară pentru statul le oferă prea puţine în mediul rural. Cabinete în clădiri vechi, locuinţe şi mai vechi. Mihaela Ţigănuş nu a mai suportat umilinţa din România şi a plecat în Franţa, în urmă cu 8 ani..

"Motivele pentru care am plecat sunt multiple. Este o listă lungă de motive. Am lucrat într-un fost dispensar foarte, foarte vechi. Am înţeles că avea peste 80 de ani de când fusese construit. Ajunsesem iarna să îmi îngheţe, să mi se congeleze serurile în fiole.", ne-a vorbit din Franţa, medicul Mihaela Ţigănuş. 

S-ar întoarce şi mâine acasă, dacă ar avea jumătate din condiţiile de acolo. Însă nu mai acceptă să fie bătaia de joc a autorităţilor române. Întrebată ce salarii au medicii de familie în Franţa, ea a răspuns că între 3,500 şi 4.000 de euro pe lună.

Ziua când Dunărea i-a distrus cabinetul şi noaptea când l-au tâlhărit hoţii

Şi medicul Petrencic a avut ocazia să plece în Italia, dar a preferat să rămână acasă. A acceptat chinul de aici şi a învăţat să-l ignore. În 2006, când Dunărea s-a umflat şi a acoperit tot satul, cabinetul în care funcţiona atunci a fost inundat cu totul.

Cum oamenii aveau nevoie de el, iar ajutoarele de la stat n-au venit niciodată, s-a împrumutat şi şi-a construit propriul cabinet.

"Am facut un credit pe 12 ani, m-a mai ajutat familia şi pe terenul acela mi-am ridicat cabinetul şi locuinţa unde suntem acum.", spune Cătălin Petrencic.

Acum consultă zilnic 20-30 de oameni. Toţi au poveştile lor. A ajutat gravide să nască, pentru că ambulanţa venea prea târziu şi a salvat oameni de la moarte sigură, sosiţi în şoc anafilactic, înţepaţi de insecte pe câmp.

Dar viaţa la ţară poate fi şi complicată. Şi extrem de periculoasă. Iar medicul Petrencic avea să afle asta pe pielea lui, când a fost legat cu cătuşe, în casă de trei tâlhari.

"16 noiembrie 2018, la ora 1 au intrat hotii peste mine in casă. M-au incatusat, m-au legat de centrala si au devastat toata locuinta si cabinetul. Au luat si fisele, fisa cu fisa, sa vada ce inauntru, eventual bani. Mi-au distrus tot si apoi au dat cu un stingator, au facut totul alb.

Timp de două ore, trei tâlhari au cotrobăit prin toată casa după bani şi bijuterii. N-au găsit nimic, pentru că medicul nu avea valori în casă.

reporter: Nu vă era teamă că dacă nu o să găsească nimic, o să se răzbune pe dumneavoastră?
medicul Cătălin Petrencic: Ba da. În cele două ore, am trăit ..ultimele două ore. Aşa mă gândeam, că nu mă lasă în viaţă, mai ales că pe unul l-am tăiat cu un cuţit la mână.

Sângele curs de la tâlhar a fost singura probă solidă obţinută de poliţişti. În rest, indivizii nu au lăsat nimic în urmă care să-i dea de gol.

"Nu mai ştiu nimic de mersul anchetei, daca i-a prins, dacă sunt pe urmele lor.", spune medicul.

La doi ani de la acel moment, medicul încă tresare noaptea şi la cel mai mic zgomot. Dar tot nu vrea să plece de aici. Anul viitor poate ieşi la pensie, însă este decis să rămână la cabinet cât îl vor ţine puterile. Pentru el, pentru sat, pentru oameni.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole