Antena 3 CNN Economic Povestea maşinuţelor care pot transforma pe oricine într-o vedetă pe şosea

Povestea maşinuţelor care pot transforma pe oricine într-o vedetă pe şosea

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 11:13 27 Iun 2020 Modificat la 11:13 27 Iun 2020

În urmă cu 2 ani vedea pe străzile din Budapesta nişte mini-maşinuţe care întorceau toate privirile. S-a îndrăgostit şi el pe loc şi s-a apucat să le cereteze istoricul.

Originare din Germania, maşinile sunt invenţia lui Maik Wenckstern, iar Dragoş a reuşit să îi convingă pe nemţi să îi acorde prima franciză la nivel mondial, din afara ţării de provenienţă.

Dar, ca să îi convingă de seriozitatea intenţiilor lui, a fost nevoit să cumpere una pe loc şi a scos din buzunar 12.500 de euro plus TVA.  Şi aşa a început să construiască, iar acum are alături parteneri, împreună cu care a investit până în prezent 200.000 de euro în 16 maşinuţe şi într-un spaţiu adevcat pentru ele.

Maşinile pot fi închiriate de oricine pentru tururi private, iar preţurile pornesc de la 250 de lei pentru o oră. Însă, principala sursă de venit vine din advertising, pentru că autoturismele au fost special concepute pentru a putea fi colantate.

Dragoş Marineanu a povestit pe larg despre povestea acestui business şi despre provocările cu care a venit la pachet într-un interviu realizat de Bianca Voinea, pe care îl găsiţi în clipul video.

Etichete: BizSchool
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole