Antena 3 CNN Externe Povestea dispariţiei bizare a Mădălinei, o fetiţă de 11 ani. Părinţii ei au anunţat Poliţia cu 22 de zile mai târziu

Povestea dispariţiei bizare a Mădălinei, o fetiţă de 11 ani. Părinţii ei au anunţat Poliţia cu 22 de zile mai târziu

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 13:46 20 Dec 2022 Modificat la 13:47 20 Dec 2022

Mădălina Cojocari, care este originară din Republica Moldova, a fost văzută pentru ultima dată în luna noiembrie, dar, cu toate acestea, părinţii ei au raportat lipsa fiicei lor abia cu trei săptămâni mai târziu.

FBI, SBI (Agenţia statală de investigaţii - n.r.) şi poliţia din Cornelius au căutat-o peste tot pe Mădălina Cojocari, în vârstă de 11 ani. 

"Îndemnăm locuitorii ca, în cazul în care au o informaţie cu privire la locul unde s-ar putea afla Mădălina să ne anunţe sau să relateze povestea ei pe social media", spune Jennifer Thompson, comandant poliţie din Cornelius, statul Carolina de Nord.

Povestea Mădălinei Cojocari este una bizară. Potrivit Poliţiei din Cornelius, Mădălina a fost văzută acasă, pentru ultima dată, în seara zilei de 23 noiembrie şi nu a mai fost văzută de atunci. 

[GAL layout="2"]

Dar, tot potrivit Poliţiei, părinţii ei au anunţat dispariţia copilei abia joi, adică 22 de zile mai târziu. 

Autorităţile spun că părinţii Mădălinei au mers la şcoala gimnazială Bailey, unde învaţă fiica lor şi au anunţat dispariţia ei unui funcţionar şcolar. 

Sidney Capps este o vecină şi lucrează ca asistent social. Ea spune că dispariţia Mădălinei a luat prin surprindere întreaga comunitate. 

"Este ciudat, deoarece pare că a dispărut în noiembrie și abia acum a fost anunţat acest lucru. Este ciudat.

Primele 24 de ore sunt cea mai importantă perioadă pentru găsirea dovezilor şi cu cât trece mai mult timp, cu atât mai greu este să găsești dovezi și alte lucruri asemănătoare. 

Sunt sigur că au un motiv pentru a săpa în curtea din spate orice ar fi acela, dar sper doar că își dau seama ce s-a întâmplat cu ea și sper că este bine", spune o vecină.

Mădălina Cojocari cântăreşte aproximativ 40 kg. Ultima dată când a fost văzută purta blugi, pantofi sport cu roz, mov şi alb, şi un tricou şi o geacă albe. 

Copila a fost căutată şi într-un lac, iar acum ambii părinţi ai minorei, atât mama sa, cât şi tatăl vitreg, sunt arestaţi.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole