Antena 3 CNN Actualitate Inedit Povestea lui Aiurel, măgărușul salvat de pompieri în prima zi din 2023: "S-a cuibărit fără nicio teamă în brațele lor"

Povestea lui Aiurel, măgărușul salvat de pompieri în prima zi din 2023: "S-a cuibărit fără nicio teamă în brațele lor"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 11:53 02 Ian 2023 Modificat la 11:53 02 Ian 2023

"Daca ar fi fost 1 aprilie, poate am fi crezut că e o glumă, dar cum era 1 ianuarie, toată lumea a luat în serios apelul de urgență care anunța că un suflet trebuie salvat.", informează ISU Hunedoara.

"În câteva minute, pompierii au ajuns la locul cu pricina, unde Aiurel, un măgăruș "aiurit", evident, rătăcindu-se de turmă, a căzut într-un canal de pe Aleea Primăverii, din municipiul Brad. Răgetul disperat cu care măgărușul i-a întâmpinat pe colegii noștri, le-a dat numaidecât de înțeles că situația era gravă. Și într-adevăr, în canalul îngust și plin cu apă, Aiurel se zbătea între viață și moarte", au mai precizat pompierii.

Salvatorii l-au asigurat cum au putut mai bine, pentru a nu mai exista pericolul de înec, iar apoi, în scurt timp au reușit să-l extragă în siguranță.

"Spre surprinderea colegilor noștri, deși Aiurel era ud leoarcă, epuizat și bulversat de cele întâmplate, nu a încercat să fugă, ci preț de câteva minute s-a cuibărit fără nicio teamă în brațele lor.

Aceștia au așteptat ca puiul de măgar să-și tragă sufletul, l-au dezmierdat și apoi l-au ghidat încet, încet, până la turma sa. Și uite așa, viața lui Aiurel a reintrat pe făgașul normal, însă pățania lui din prima zi a noului an va rămâne în mod cert în amintirea multora dintre noi, fiind una dintre cele mai neașteptate situații cu care ne-am confruntat și care a avut un final așa cum ne-am dorit!", spun cei de la ISU Hunedoara.

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole