Antena 3 CNN Economic Poşta Română se reorganizează în pandemie. Cum va funcţiona. "Asta va duce la o creştere a veniturilor companiei"

Poşta Română se reorganizează în pandemie. Cum va funcţiona. "Asta va duce la o creştere a veniturilor companiei"

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 14:15 04 Sep 2020 Modificat la 14:15 04 Sep 2020

"Compania Naţională Poşta Română îşi continuă dezvoltarea prin deschiderea unui nou punct de lucru - Biroul de Schimb Internaţional Constanţa. Acesta va asigura prelucrarea corespondenţei şi a coletelor internaţionale expediate pe cale maritimă către China şi Australia şi sosite din Singapore şi Israel (...).

Biroul de Schimb Internaţional Constanța va asigura, de asemenea, tranzitul trimiterilor expediate din Moldova către China şi Australia. Astfel, Poşta Română urmează să încaseze taxele de tranzit închis prevăzute de către Actele Uniunii Poștale Universale, ceea ce va duce la o creştere a veniturilor companiei", informează un comunicat remis presei.

De ce era nevoie de acest nou birou al Poştei

Noul punct de lucru va avea un şef de birou de schimb internaţional şi şase salariaţi care vor asigura schimburile fizice de expediţii poştale cu operatori poştali nerezidenţi în România şi care vor colabora cu reprezentanţi ai autorităţilor maritime, vamă şi poliţie de frontieră în desfăşurarea activităţii.

Extinderea activitităţii poştei se face în contextul actual al epidemiei de coronavirus, perioadă care a făcut dificilă activitatea acestei instituţii.

"Înfiinţarea acestui birou era tot mai necesară, mai ales în contextul epidemiologic actual când, urmare a pandemiei SARS-CoV-2, au fost anulate foarte multe curse aeriene cu plecare din Bucureşti către toate colţurile lumii. Astfel, reprezentanţii Poştei Române au căutat în permanenţă metode alternative pentru expedierea trimiterilor poştale internaţionale. 

Prima expediţie prin noul birou, astăzi

Totodată, un alt motiv pentru deschiderea acestui birou este faptul că există operatori poştali care au în vedere şi soluţia transportului pe mare în relaţia cu România. Spre exemplu, Israel și Singapore", a declarat Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române, vineri, la inaugurarea noii unităţi operaţionale.

Prima expediție, de astăzi, a constat în 7,8 tone de trimiteri către China și 1,5 tone de trimiteri către Australia.
 

Etichete: Posta Constanța
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole