Angajații disponibilizați ar urma să primească până la 12 salarii compensatorii. Toți șefii de direcții și departamente din Poșta Română trebuie să facă o analiză și să propună posturile care vor fi desființate, până la 26 februarie.
”Până la data de 26 februarie 2021, urmează să realizați o analiză a activității desfășurate în cadrul structurii pe care o conduceți, în raport de volumul efectiv al activității, corelat cu repartizarea specifică, în urma căreia veți depune la Direcția resurse Umane o listă care să cuprindă, evidențiate separat, denumirea și numărul de posturi vacante din categoria personal funcțional-administrativ și personal de conducere, precum și denumirea și numărul de posturi ocupate din categoria personal funcțional-administrativ și personal de conducere, pe care le propuneți spre desființare”, se arată în documentul citat și care a fost publicat pe Facebook.
Horia Grigorescu a declarat că a trimis două astfel de adrese. Una a vizat aparatul administrativ din sediul central al Poștei, iar alta către cele 8 regionale și 42 de oficii poștale.
”Colegii mei au primit sarcina de a analiza activitatea colegilor din subordine și modul în care este organizată și structurată activitatea acestor departamente, servicii, birouri, astfel încât să ajungem la optimizarea numărului de personal care este implicat exclusiv în activitatea administrativă, în zona TESA. Nu vorbim despre zona operațională, nu vorbim despre factorii poștali, nu vorbim despre oficiante, nu vorbim despre oamenii care sunt zi de zi pe stradă și care sunt cei care generează veniturile acestei companii”, a declarat directorul general al companiei, la Digi24.