Antena 3 CNN Actualitate Poșta Română a fost amendată! Ce au pățit zeci de oameni

Poșta Română a fost amendată! Ce au pățit zeci de oameni

<1 minut de citit Publicat la 20:10 03 Aug 2020 Modificat la 20:10 03 Aug 2020

Potrivit unui comunicat transmis de de către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în data de 15 iulie, ANSPDCP a finalizat o investigație la operatorul Compania Națională Poșta Română și a constatat că acesta a încălcat prevederile art. 32 din Regulamentul General privind Protecţia Datelor, referitoare la securitatea prelucrării.

”Operatorul Compania Națională Poșta Română a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 9.686,60 lei lei, echivalentul a 2000 euro”, se arată în comunicatul de presă.

Poșta Română nu a luat măsurile tehnice şi organizatorice adecvate

Compania Națională Poșta Română a fost sancționată deoarece nu a luat măsurile tehnice şi organizatorice adecvate care să prevină accesul neautorizat la datele cu caracter personal (adrese de e-mail și numere de telefon) pe adresa https://awb.posta-romana.ro aparținând operatorului, ceea ce a dus la compromiterea confidențialității datelor personale a 81 de persoane vizate.

Autoritatea Naţională de Supraveghere a efectuat investigația ca urmare a primirii din partea operatorului a unei notificări de încălcare a securității datelor, conform dispozițiilor art. 33 din RGPD, potrivit documentului citat.

Etichete: Posta Romana amenda
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole