Antena 3 CNN EURO2016 Portugalia este noua regină a Europei. Victorie magnifică în finala EURO 2016

Portugalia este noua regină a Europei. Victorie magnifică în finala EURO 2016

7 minute de citit Publicat la 00:30 11 Iul 2016 Modificat la 00:30 11 Iul 2016

Portugalia este noua campioană europeană, după ce a reușit să joace excepțional în prelungiri. Jucătorii francezi sunt înmărmuriți.

Echipa de fotbal a Portugaliei a câştigat în premieră titlul de campioană europeană, după ce a învins formaţia Franţei cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), după prelungiri, în finala EURO 2016, duminică seara, pe Stade de France din Saint-Denis. 

Unicul gol a fost marcat de Eder, atacantul echipei franceze Lille (109). 

Portugalia, deşi fără vedeta Ronaldo (accidentat) a cucerit primul său mare trofeu, după ce a pierdut finala EURO 2004, pe teren propriu. 

Franţa rămâne cu două titluri europene (1984, 2000) şi unul mondial (1998), pierzând a doua sa finală, după cea de la Cupa Mondială din 2006, aminteşte Agerpres.ro.

Începutul de meci a fost destul de alert, iar fiecare echipă a avut câte un şut la poartă, prin Nani (4), respectiv Sissoko (6). 

Franţa a accelerat apoi şi Rui Patricio a avut două intervenţii bune (10), mai ales la lovitura de cap a lui Griezmann, când s-a opus golului, iar apoi la mingea expediată cu capul şi de Giroud. 

Evenimentul principal al primei reprize a fost accidentarea lui Cristiano Ronaldo, în minutul 10, după o intrare tare a lui Payet, la genunchiul stâng al vedetei de la Real Madrid. Ronaldo a primit îngrijiri medicale timp de câteva minute (18-20), a revenit pe gazon, dar nu a putut continua şi a părăsit terenul pe targă, cu ochii în lacrimi, fiind înlocuit cu Quaresma. 

Sissoko a fost cel mai periculos om al Franţei, cu o incursiune încheiată cu şut puţin peste poartă în min. 22 şi un şut din careu în min. 34, respins providenţial de Rui Patricio (34). 

Portugalia a avut câteva oportunităţi, dar i-a lipsit tocmai omul de la finalizare, Ronaldo. Adrien Silva (23) a şutat pe lângă poartă, la cea mai bună şansă a oaspeţilor. 

În repriza secundă, Pogba a tras peste poartă de la distanţă (54), iar Griezmann (58) a avut un şut bun din unghi, reţinut de Rui Patricio. Griezmann (66) a ratat cea mai mare ocazie a partidei, reluând cu capul peste poartă din poziţie ideală la centrarea lui Coman. Rui Patricio a fost apoi salvator (75) la şutul din întoarcere al lui Giroud. 

Lloris a fost şi el providenţial, în două rânduri, la un şut surprinzător al lui Nani (80), urmat de o foarfecă a lui Quaresma. Au fost primele şuturi ale lusitanilor pe spaţiul porţii. 

Sissoko l-a întrebuinţat din nou pe Rui Patricio (84), cu un şut din afara careului, dar goalkeeper-ul portughez a respins spectaculos. Gignac l-a întors pe Pepe în 6 metri, dar a ratat golul ''de aur'' în min. 90+2, când şutul său a lovit bara, iar meciul a ajuns în prelungiri. 

Portugalia a avut o mare ocazie de gol în prelungiri (104), însă Lloris a respins excelent mingea trimisă cu capul de Eder. Franţa a avut şansă şi în min. 108, când Guerreiro a luat la ţintă bara transversală din lovitură liberă. Această ocazie a prefigurat deschiderea scorului, reuşită de Portugalia, prin rezerva Eder (109), cu un şut la colţ din afara careului, după o acţiune personală. 

Portugalia a cucerit trofeul, deşi nu era cotată printre favorite şi în ciuda unui parcurs care nu a impresionat, sacrificând de multe ori spectacolul în faţa rezultatului, cu o singură victorie în 90 de minute în şapte meciuri (2-0 în semifinala cu Ţara Galilor). Lusitanii, care au pornit de pe locul al treilea în Grupa F, au arătat însă că sunt o echipă solidă, în care grupul a fost principalul actor, în ciuda prezenţei vedetei Ronaldo în rândul său, dar şi în absenţa sa. 

Au evoluat echipele: 
Portugalia
: 1. Rui Patricio - 21. Cédric Soares, 3. Pepe, 4. José Fonte, 5. Raphael Guerreiro - 14. William Carvalho - 16. Renato Sanches (9. Éder, 79), 23. Adrien Silva (8. Joao Moutinho, 66), 10. Joao Mario - 17. Nani, 7. Cristiano Ronaldo (căpitan; 20. Ricardo Quaresma, 25). Selecţioner: Fernando Santos. 
Rezerve neutilizate: 22. Eduardo, 12. Anthony Lopes - 2. Bruno Alves, 6. Ricardo Carvalho, 19. Eliseu, 15. André Gomes, 13. Danilo Pereira, 18. Rafa Silva, 11. Vieirinha. 
Franţa: 1. Hugo Lloris (căpitan) - 19. Bacary Sagna, 21. Laurent Koscielny, 22. Samuel Umtiti, 3. Patrice Evra - 15. Paul Pogba, 14. Blaise Matuidi - 18. Moussa Sissoko (11. Anthony Martial, 110), 7. Antoine Griezmann, 8. Dimitri Payet (20. Kingsley Coman, 58) - 9. Olivier Giroud (10. André-Pierre Gignac, 78). Selecţioner: Didier Deschamps. 
Rezerve neutilizate: 23. Benoît Costil, 16. Steve Mandanda - 17. Lucas Digne, 2. Christophe Jallet, 13. Eliaquim Mangala, 4. Adil Rami, 6. Yohan Cabaye, 5. N'Golo Kanté, 12. Morgan Schneiderlin. 

Arbitru: Mark Clattenburg; arbitri asistenţi: Simon Beck, Jake Collin; arbitri asistenţi adiţionali: Anthony Taylor, Andre Marriner (toţi din Anglia); arbitru de rezervă: Viktor Kassai (Ungaria) 

Iată cum s-a desfăşurat partida:

Min. 110. GOOOOOOOL. Portugalia deschide scorul. Șut minunat al lui Eder de la 20 de metri.

Min. 108 Lloris este învins, dar mingea expediată de Guerreiro din lovitură liberă lovește bara transversală.

Min. 104 Cei 70.000 de spectatori au amuțit la lovitura de cap a lui Eder, scoasă in extremis de Hugo Lloris.

0 - 0 după primele 90 de minute. Ne bucurăm de această finală încă cel puțin o jumătate de oră.

Min. 92 BARĂ Franța. Gignac trimite în stâlpul din dreapta lui Rui Patricio. Portughezii au noroc, rămâne 0 - 0.

Min. 83 Șut violent al lui Moussa Sissoko, însă Rui Patricio este greu de învins.

Min. 80 Portugalia urcă și o face bine. Lloris salvează două mingi în faze succesive, ultima dintre ele o reluare acrobatică a lui Ricardo Quaresma.

Min. 79 Schimbare la Portugalia. Eder îi ia locul lui Renato Sanches.

Min. 75 Ce portar! Rui Patricio scoate o nouă minge, după șutul din apropiere al lui Giroud.

Min. 66 Ratare monumentală a lui Griezmann. Același Coman la serviciu, iar atacantul francez trimite cu capul puțin pe lângă țintă, din șase metri.

Min. 57 Didier Deschamps face prima mutare. Iese Payet, remarcat doar pentru faultul care l-a scos din joc pe Ronaldo, intră Kingsley Coman. Puștiul de la Bayern combină cu Griezmann și mai bifăm o ocazie pentru francezi.

Min. 46 A început repriza a doua, cu Franța în atac.

PAUZĂ pe Stade de France. 0 - 0, după o primă repriză cu un ritm bun, dominată de Franța.

Min 34, 0 - 0. Sissoko, cel mai activ francez de până acum îl încearcă pe Rui Patricio cu un șut din interiorul careului. Portarul portughez are serios de lucru în această seară și doar datorită lui nu s-a încris deocamdată.

Min. 25 Ronaldo este înlocuit de Quaresma.

Min. 24 Cristiano Ronaldo este în lacrimi. Accidentarea sa este serioasă și nu va mai putea continua partida.

Invazie de fluturi pe Stade de France. Organizatorii au lăsat nocturna aprinsă și acestea s-au adunat pe stadion.

Min. 17 Lovitură grea pentru Portugalia. Cristiano Ronaldo s-a accidentat după un fault al lui Payet. Portughezul strânge din dinți pentru a continua partida.

Min. 10 MARE OCAZIE a Franței. Griezmann trimite cu capul periculos, iar Rui Patricio respinge în corner. La faza următoare, Rui Patricio salvează o nouă minge, trimisă de data aceasta de Giroud.

Min. 4  Primul șut spre poartă al portughezilor. Nani trimite mult alături după o pătrundere verticală.

Știrea inițială

Franța și Portugalia se întâlnesc în această seară, de la ora 22.00, în finala EURO 2016, partidă ce se dispută pe Stade de France.

Trofeul va fi decernat de spaniolul Xavi, căpitanul echipei care cucerea trofeul în 2012.

Echipele de start:

Portugalia: Patricio - Cedric, Pepe, Fonte, Guerriero - Carvalho - Sanches, Silva, Mario - Nani, Ronaldo

Franța: Lloris - Sagna, Koscielny, Umtiti, Evra - Sissoko, Pogba, Matuidi, Payet - Griezmann, Giroud

Franţa ţinteşte o tripletă ca ţară gazdă, după ce a câştigat titlul european în 1984 şi cel mondial în 1998. ''Les Bleus'' au mai câştigat o dată EURO în 2000, când competiţia a fost organizată de Belgia şi Olanda, şi mai au o finală pierdută la Cupa Mondială din 2006. 

De partea cealaltă, Portugalia vrea laurii europeni, după ce a mai jucat o finală în 2004, pe teren propriu, pierzând în faţa Greciei, într-una dintre cele mai mari surprize din istoria turneelor europene.

Franţa a câştigat ultimele zece meciuri cu Portugalia, cel mai recent fiind un amical susţinut în 2015 la Lisabona, când unicul gol a fost marcat de Mathieu Valbuena. Ultima victorie lusitană datează din aprilie 1975, când Portugalia se impunea cu 2-0 pe Parc des Princes, prin golurile reuşite de Nené şi Marinho. 

Finala EURO 2016 va fi arbitrată de englezul Mark Clattenburg. Considerat cel mai bun "cavaler al fluierului" european în acest sezon, Mark Clattenburg (41 ani) a condus finala Ligii Campionilor, câştigată de Real Madrid în faţa rivalilor de la Atletico Madrid, în luna mai. 

Mark Clattenburg devine, astfel, al doilea arbitru care conduce în acelaşi an finala Ligii Campionilor şi pe cea a Campionatului European, după portughezul Pedro Proenca, în 2012. 

Franța, favorită la casele de pariuri

Specialiștii văd Franța drept favorită, iar scorul cel mai probabil, 3 - 1 în favoarea gazdelor.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din EURO2016
» Citește mai multe din EURO2016
TOP articole