Cu coroana pe cap, sceptrul în mâna dreaptă şi orbul în mâna stângă, regele Charles al III-lea fixează cu privirea obiectivul aparatului de fotografiat.
El a pozat în Sala Tronului, în Palatul Buckingham, la Londra.
Regele Charles este aşezat pe unul dintre cele două scaune din 1902 fabricate pentru viitorul rege George al V-lea şi regina Mary în vederea încoronării lui Edward al VII-lea.
Citeşte şi: Încoronarea Regelui Charles al III-lea, eveniment istoric transmis în direct de Antena 3 CNN
Portretul oficial este însoţit de un text, semnat de către Charles al III-lea.
"Soţia mea şi cu mine ţinem să ne adresăm cele mai sincere şi mai calde mulţumiri tuturor celor care au contribuit la transformarea acestui eveniment într-un moment atât de special", este mesajul transmis de rege.
"Să ştim că beneficiem de susţinerea voastră şi de încurajările voastre şi că suntem martorii bunătăţii voastre exprimate în atât de multe moduri diferite a fost cel mai frumos cadou de încoronare", scrie regele.
[GAL layout="2"]Pe contul de Twitter al familiei regale - @RoyalFamily - au apărut şi alte imagini de la această zi specială.