Antena 3 CNN Actualitate Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. În scurt timp îşi arată roadele

Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. În scurt timp îşi arată roadele

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:00 19 Apr 2024 Modificat la 22:00 19 Apr 2024

Portul Constanţa va deveni cea mai mare poartă de intrare în Uniunea Europeană, după investiţii de peste un miliard de euro făcute de Emiratele Arabe Unite.

Investiţia de 82 de milioane de euro făcută deja de Emirate a fost semnată în anul 2022 şi va fi inaugurată luna viitoare, pe 15.

Cel mai important terminal de containere din Marea Neagră va avea şi primul scanner drive-through de la granițele noastre.

Camioanele nu vor mai trebui să se oprească ci vor fi scanate din mers. 

Colaborarea cu Emiratele Arabe Unite continuă

"Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanţa! Acesta este mesajul pe care l-am avut astăzi în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports)", spune ministrul Transporturilor pe Facebook.

Premierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor, al Economiei, al Digitalizării şi directorul Portului Constanţa s-au întâlnit astăzi cu reprezentanţii operatorului portuar DP World şi au făcut planuri noi.

Au discutat despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind expertiză şi finanţare pentru o serie de proiecte de interes internaţional - investiţii de peste 1.2 miliarde de euro pentru modernizarea portului de la Marea Neagră şi pentru a creşte capacitatea acestuia cu 20%, spunea chiar directorul portului Constanţa, scrie Observator

Asta ar însemna o capacitate mai mare cu 120 de milioane de tone pentru a opera cele mai mari nave de transport mărfuri. 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole