Cercetătorii au descoperit o plantă misterioasă care a crescut în urmă cu 47 de milioane de ani
Publicat acum 12 ore si 44 minute
Astronomii au observat cea mai mare pereche de jeturi care țâșnesc dintr-o gaură neagră uriașă, cu o lungime de 23 de milioane de ani-lumină, acestea au o lungime cât 140 de galaxii precum Calea Lactee puse cap la cap, potrivit Live Science.
Perechea enormă de jeturi, supranumită Porphyrion, după numele unui uriaș din mitologia greacă, reprezintă fascicule gigantice de materie ionizată care au erupt dintr-o gaură neagră la o viteză apropiată de cea a luminii. Originea lor este o gaură neagră masivă aflată la 7,5 miliarde de ani lumină de Pământ, din care au izbucnit cu puterea a trilioane de stele.
Jeturile au fost descoperite printre alte 10.000 de jeturi în cadrul unui studiu realizat de radiotelescopul european LOFAR (Low Frequency Array). Oamenii de știință speră să înțeleagă cum au modelat cosmosul timpuriu în forma pe care o vedem astăzi. Cercetătorii și-au publicat rezultatele la 17 septembrie în revista Nature.
„Această pereche nu este doar de mărimea unui sistem solar sau a unei Căi Lactee. Vorbim despre 140 de diametre ale Căii Lactee în total”, a declarat Martijn Oei, autorul principal al studiului, cercetător postdoctoral în astronomie observațională la Caltech.
„Calea Lactee ar fi un mic punct în aceste două erupții gigantice”
Găurile negre supermasive se află de obicei în centrul galaxiilor, absorbind materie din mediul înconjurător înainte de a o scuipa afară la viteze extreme, creând un proces de feedback care modelează modul în care evoluează galaxiile.
Dar oamenii de știință încă nu înțeleg pe deplin modul în care motoarele cosmice și jeturile pe care le expulzează afectează galaxiile din jurul lor.
Pentru a răspunde mai bine la această întrebare, cercetătorii au căutat jeturi ascunse ale găurilor negre scanând cu ochiul liber imaginile radio LOFAR, folosind instrumente de învățare automată și cercetători cetățeni pentru a ajuta la identificarea oricăror jeturi pe care le-au ratat.
După ce au detectat primele indicii ale uriașelor șuvoaie de gaz ale Porphyrion, cercetătorii au apelat la observații de urmărire cu ajutorul telescopului radio GMRT (Giant Metrewave Radio Telescope) din India și al instrumentului spectroscopic pentru energia întunecată DESI (Dark Energy Spectroscopic Instrument) din Arizona pentru a urmări originea jeturilor până la o galaxie masivă care este de aproximativ 10 ori mai mare decât Calea Lactee.
Observații suplimentare efectuate cu Observatorul Keck din Hawaii au dezvăluit locația exactă a Porphyrion și au arătat că jeturile sale se întindeau departe în super-rute de filamente care conectează și hrănesc galaxiile, ceea ce este cunoscut sub numele de web cosmic.
„Până acum, aceste sisteme de jeturi gigantice păreau a fi un fenomen al universului recent”, a spus Oei. „Dacă astfel de jeturi îndepărtate pot ajunge la scara rețelei cosmice, atunci fiecare loc din univers ar fi putut fi afectat de activitatea găurilor negre la un moment dat în timpul cosmic.”
Dimensiunea enormă a lui Porphyrion - cu aproximativ 40 de Căi Lactee mai mare decât cea mai mare structură de jet cunoscută anterior, numită Alcyoneus - sugerează că eructațiile găurilor negre supermasive au jucat un rol chiar mai esențial în formarea universului actual decât se credea iniția
„Studiul nostru a acoperit doar 15% din cer”
Porphyrion a apărut, de asemenea, dintr-un tip de gaură neagră care este comună în universul timpuriu, dar despre care nu se credea anterior că produce jeturi uriașe, ceea ce înseamnă că mai multe astfel de erupții ar putea fi ascunse în universul timpuriu.
„S-ar putea să ne uităm la vârful aisbergului”, a spus Oei. „Studiul nostru LOFAR a acoperit doar 15 la sută din cer. Iar cele mai multe dintre aceste jeturi gigantice sunt probabil greu de observat, așa că noi credem că există mult mai mulți dintre acești mastodonți acolo.”
Următorii pași ai cercetătorilor vor fi investigarea modului în care jeturile gigantice au modelat universul timpuriu pe măsură ce au aruncat? raze cosmice, atomi grei, căldură și câmpuri magnetice prin galaxii.
„Magnetismul de pe planeta noastră permite vieții să se dezvolte, așa că vrem să înțelegem cum a apărut”, a spus Oei. „Știm că magnetismul pătrunde în rețeaua cosmică, apoi își face loc în galaxii și stele și, în cele din urmă, pe planete, dar întrebarea este: de unde începe? Aceste jeturi gigantice au răspândit magnetismul prin cosmos?”, se întreabă acesta.