Antena 3 CNN Externe Popularitatea lui Donald Trump a scăzut cu 10%, în contextul crizei provocate de pandemie și al protestelor

Popularitatea lui Donald Trump a scăzut cu 10%, în contextul crizei provocate de pandemie și al protestelor

<1 minut de citit Publicat la 22:58 10 Iun 2020 Modificat la 22:58 10 Iun 2020

Popularitatea preşedintelui Donald Trump a scăzut de la 49% la 39% iar rata dezaprobării politicilor sale a crescut de la 48% la 57%, potrivit site-ului de ştiri Axios.com.

Furia publică faţă de moartea afro-americanului George Floyd în timp ce era imobilizat de poliție şi faţă de nedreptăţile rasiale din SUA reprezintă "o provocare semnificativă" pentru preşedintele Donald Trump, scrie Institutul de sondare a opiniei publice Gallup. 

În privinţa situaţiei locurilor de muncă, încrederea în Partidul Republican, din care face parte Donald Trump, a scăzut de la 92% la 85%. În materie de politici economice, președintele american are acum o susţinere de 47% în rândul cetăţenilor, comparativ cu 63% în ianuarie şi cu 58% în februarie.

Doar 42% dintre americani sunt mulţumiţi de modul în care preşedintele Donald Trump a gestionat criza pandemiei de coronavirus, comparativ cu 50% în aprilie.

Sondajul a fost efectuat de Institutul Gallup în intervalul 28 mai - 4 iunie, pe un eşantion reprezentativ de 1.034 de persoane adulte, având o marjă de eroare de ±4 şi o cotă de încredere de 95%.

Consilierii electorali l-au atenţionat pe Donald Trump că este în scădere faţă de Joseph Biden, potenţialul candidat al Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din luna noiembrie.

Sursă: Mediafax
Etichete: Donald Trump
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole