Mulţi români îşi fac planuri de vacanţă în această perioadă, iar TripAdvisor, motorul de căutare turistic american arhicunoscut, s-a gândit la cei cei care se uită la bani. Hotelul este o cheltuială importantă, iar ideal este să-ți faci rezervarea atunci când prețurile pentru o cameră sunt mai mici decât media tarifelor hotelului respectiv.
TripAdvisor a analizat datele rezervărilor din perioada aprilie 2014 – februarie 2016 pentru a furniza estimări cu privire la momentul în care există cele mai bune oferte către destinații din întreaga lume. Rezultatele – bazate atât pe rezervarea instantanee, cât și pe datele oferite de site-urile partenere – oferă informații pentru 9 regiuni și 25 de orașe, valabile pentru lunile iunie, iulie și august, scrie lifestylemag.ro.
Statele Unite ale Americii
TripAdvisor a constatat că cel mai bun timp pentru rezervare hotelurilor din America este cu două luni înainte de începerea călătoriei. Tarifele hotelurilor din SUA sunt constante pe tot parcursul anului, dar dacă rezervi în termenul de două luni, poți obține o economie de 7%.
Caraibe
În termen de 4 luni înainte de călătoria voastră, poți o obține o reducere de 7% față de prețurile de vârf din Caraibe.
America Centrală
Turiștii pot salva o medie de 7% în termen de trei luni de la data călătoriei lor.
America de Sud
TripAdvisor a constatat că se pot economisi 20% prin rezervare în termen de patru luni înainte. Dacă doriți să riscați, există șansa ca în ultimele ultimele săptămâni de dinaintea plecării, să mai economisiți din buget un procent de 2-4%.
Europa
Pentru rezervarea în Europa, analiza a constatat că o rezervare făcută din timp, 3-5 luni, aduce un discount de 22% față de prețurile din această perioadă.
Asia
Pentru a salva o medie de 23% față de prețurile de vârf, fă-ți o rezervare cu trei luni înainte, dar nu cu 3-5 săptămâni înainte. În această perioadă prețurile cresc, înainte de a atinge – în medie – cele mai mici prețuri în ultimele două săptămâni înaintea plecării.
Orientul Mijlociu
Raportul sugerează un termen de patru luni, atunci când călătorii pot economisi 24%. Ca și în Asia, prețurile cresc cu 3-4 săptămâni înainte, dar scad din nou în ultimele săptămâni înainte de călătorie.
Africa
Pentru acest continent, călătorii ar putea economisi în medie, 21% dacă faci o rezervare cu cinci luni mai devreme. Și din nou, ca și în Asia și Orientul Mijlociu, prețurile la hoteluri pot crește cu 3-4 săptămâni înaintea datei alese pentru călătorie. În cazul în care nu ați făcut rezervarea în perioada optimă, așteptați până se ajunge cu câteva săptămâni înainte de data preconizată.
Pacificul de Sud
Media este de 19%, dar trebuie să rezervi cu cinci luni mai devreme.
TripAdvisor are de asemenea sugestii și pentru cele mai populare 25 de orașe din lume:
Bangkok – În termen de trei luni pentru 16% reducere
Barcelona – Între 2 și 7 luni pentru 27% reducere
Beijing – Între 2-6 luni pentru 16% reducere
Berlin – Între 2-5 luni pentru 33% reducere
Buenos Aires – Între 1-4 luni pentru 19% reducere
Cancun – Între 2-4 luni pentru 16% reducere
Cape Town – În termen de trei luni pentru 13% reducere
Dubai – În termen de două luni pentru 40% reducere
Dublin – Între 2-5 luni out pentru 14% reducere
Hanoi – În termen de trei luni pentru 16% reducere
Istanbul – În termen de cinci luni pentru 29% reducere
Jakarta – În termen de trei luni pentru 39% reducere
Londra – Între 3-5 luni pentru 18% reducere
Marrakech – În termen de patru luni de la 28% reducere
Moscova – Între 4-7 luni pentru 55% reducere
Mumbai – În termen de trei luni pentru 17% reducere
New York City – Între 2-4 luni pentru economii de 25%
Orlando – Între 1-4 luni pentru 10% reducere
Paris – În termen de patru luni, pentru 32% reducere
Praga – Între 2-5 luni pentru 33% reducere
Rio – Între 3-5 luni pentru 11% reducere
Roma – Între 3-5 luni pentru 32% reducere
Singapore – De la două săptămâni la cinci luni pentru 26% reducere
Sydney – În termen de cinci luni, pentru 34% reducere
Tokyo – Între 2-5 luni pentru 31% reducere