Antena 3 CNN Actualitate Locale Ponton de 80.000 de euro, prăbușit sub greutatea unui cal, într-un cartier din Alba Iulia

Ponton de 80.000 de euro, prăbușit sub greutatea unui cal, într-un cartier din Alba Iulia

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 23:58 28 Iun 2022 Modificat la 08:26 29 Iun 2022

Calul a fost prins în chingi și ridicat cu o autospecială a pompierilor din Alba Iulia. Ulterior, a fost predat proprietarului. 

Primarul USR al Municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, a precizat pentru alba24.ro că a cerut ranforsarea pontonului, deoarece acesta flamba. 

"Mai aveam de lucru la el. Chiar cerusem niște lucrări de ranfosare asupra pontonului. Cam flamba podeaua și am cerut să mai fie puse profile metalice și apoi montată la loc podeaua” a completat el. Eu am verificat-o cu piciorul și mi-am dat seama că flambează", a declarat Gabriel Pleșa pentru 

"Detașamentul de pompieri Alba a fost solicitat să intervină pentru salvarea unui animal, în Partoș, municipiul Alba Iulia. La ajungerea forțelor de intervenție la locul solicitării, animalul, un cal, era căzut / blocat în zona pontonului de pe Râul Mureș, necesitând extragerea acestuia de către pompierii militari. Acesta a fost extras în condiții de siguranţă, ulterior fiind predat proprietarului. La operațiune a participat o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi", a transmis ISU Alba.

În urmă cu doi ani Primăria Alba Iulia,  încheia un acord de parteneriat cu Administrația Națională Apele Române, necesar pentru construirea zonei de agrement și debarcader pe malul râului Mureș, la Partoș.

Investiția a fost bugetată de consiliul local, în trimestrul I, cu suma de 368.300 lei, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 407.159 lei.

"Investiţia include amenajarea căii de acces auto, locuri de parcare cu piatră spartă, platformă de debarcare pentru caiac şi canotcă, platformă de acces cu peridocul pentru lansarea la apă a bărcilor, sistem de iluminat, nivelarea terenului şi plantare de specii potrivite malurilor de apă.

Platforma debarcader şi garare ambarcaţiuni şi peridoc va avea 123,75 mp, iar platforma administrativă, podul de legătură şi acces are o suprafaţă de 903 mp, în total 1.220 mp. Va fi montată o “structură metalică plutitoare şi mobilă care să urmărească cotele apelor şi care să deservească relaţia pontoon-apă identic de fiecare dată”, se arată în documentaţia de la acea dată.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole