Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, susţine că după votarea moţiunii de cenzură în Parlament va fi "o criză şi mai mare", însă, dacă există suficientă dorinţă de raţiune, se poate găsi o soluţie pentru un Guvern Grindeanu II.
"Eu cred că până mâine la ora 11.00, dacă există suficientă dorinţă de raţiune, de dialog, de gândire pe termen mediu şi lung din toate părţile, se poate găsi o soluţie ca imediat să avem un Guvern Grindeanu II tot PSD-ALDE, cu miniştri mult mai buni decât cei care au fost acum, cu un program de guvernare, sigur, bazat pe cel din campanie, dar sustenabil şi realist şi cu stabilitatea de care România are nevoie. Din partea domnului Grindeanu, cu care de altfel am vorbit şi vorbesc şi acum, există această dorinţă", a declarat Ponta marţi pentru Realitatea TV.
El a spus că le-a transmis mesajul său colegilor din PSD "pe toate căile posibile, şi formale şi informale", sperând sper că "până la urmă raţiunea va triumfa".
Ponta consideră că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, e un om cu multă experienţă politică, ştiind foarte bine să disimuleze.
"Eu îl cunosc şi el pe mine şi eu pe el ne ştim foarte bine când suntem îngrijoraţi sau nu. E foarte îngrijorat, aşa cum şi domnul Grindeanu şi eu suntem îngrijoraţi. Nimeni nu ştie care va fi rezultatul de mâine. (...) Un singur lucru cred că ştie şi Liviu Dragnea, cum ştie şi Sorin Grindeanu şi cum ştiu şi eu: după ce se votează moţiunea de cenzură, vom avea o criză şi mai mare", a declarat Ponta.
Potrivit acestuia, dacă moţiunea e respinsă, va fi un Guvern Grindeanu, dar fără un sprijin parlamentar clar. "Practic, de mâine seara trebuie Sorin Grindeanu să meargă şi la PSD şi la ALDE, să găsim miniştri buni, să refacem nişte lucruri care s-au stricat. Dacă cumva moţiunea trece, ceea ce eu nu cred, dar este posibil, din acel moment, practic, la PSD, la ALDE, la Guvern, la Parlament nu mai este nimic de făcut, pentru că din acel moment toată decizia va fi la preşedintele Iohannis", a explicat Ponta.