Fostul premier, Victor Ponta, a publicat un text, pe contul de Facebook, în care atrage atenția că președintele Klaus Iohannis ar putea fi urmărit de DNA pentru conflict de interese.
Victor Ponta face referire la informația privind numirea lui Mihai Alexandru Grădinar ca ambasador în Danemarca.
Mihai Alexandru este fiul unui controversat afacerist local, Ilie Gradinar. Acesta din urmă a condus o companie aflată în subordinea Primăriei Sibiu, condusă pe atunci de Klaus Iohannis. Într-un articol din presa locală, Mihai Grădinar a declarat despre Klaus Iohannis că sunt "prieteni buni, de familie", conform Hotnews.
În acest context, Victor Ponta scrie pe contul său de Facebook că DNA ar trebui să “să ceara începerea urmăririi penale contra Dlui. Klaus Iohannis pentru săvârșirea infracțiunii de "Conflict de interese" prevăzuta de Art. 301 din Noul Cod Penal deoarece "în exercitarea atribuțiilor de serviciu ... a participat la luarea unei decizii ... prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale sau de muncă în ultimii 5 ani.”
În plus, fostul premier face referire și la “tinerii frumoși și liberi care au cerut un alt fel de politică și care ar putea “să iasă diseară în stradă să ceara demisia Președintelui vinovat. (așa cum fac în aceste zile în Brazilia, Franța etc.)”
De asemenea, în scenariul în care președintele Iohannis și-ar da demisia, acesta “va fi cercetat penal și pentru fals și uz de fals, fapte comise în vederea obținerii în mod fraudulos a unei case în Sibiu, așa cum a stabilit deja prin hotărâre definitivă Curtea de Apel Brașov. Și sigur va fi solicitat de către ANAF să restituie suma de 600 milioane încasată fără drept ca și chirie pentru casa obținută în mod fraudulos”, mai scrie Ponta pe Facebook.
"Eu cred că România este un stat de drept în care toți suntem egali în fața legii și răspundem pentru faptele noastre - sau NU?!", conchide fostul premier.