Antena 3 CNN Politică Ponta, despre PSD: Nota de plată o să vină din partea oamenilor care îşi văd votul batjocorit

Ponta, despre PSD: Nota de plată o să vină din partea oamenilor care îşi văd votul batjocorit

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 10:40 22 Oct 2017 Modificat la 10:40 22 Oct 2017

Deputatul Victor Ponta spune, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că, în prezent, PSD a fost confiscat de ”Cartelul de la TelDrum”, iar nota de plată o să vină cu siguranţă tocmai din partea milioanelor de oameni cinstiţi şi de bună-credinţă care au votat PSD şi acum îşi văd votul batjocorit fără ruşine. 

În mai puțin de o lună au plecat de la guvernare în urma alegerilor Partidele Social Democrate din Germania, Austria și azi Cehia! Asta după ce tot în 2017, Partidul Socialist din Franța a obținut cel mai mic scor electoral din istorie, iar cel din Spania a rămas în Opoziție!

Îmi amintesc cu plăcere că în 2014 am avut mesajele video de susținere pt PSD din partea a 10 premieri din Europa / azi PSD Dragnea are doar un mesaj de colaborare de la Viktor Orban din Ungaria - restul e tăcere!

PSD Cehia (care a câștigat alegerile din 2013 și a condus Guvernul prin prim-ministrul Bohuslav Sobotka) a primit azi la alegeri doar 7,85% din voturi!

PSD România sub conducerea lui Dragnea și a “Cartelului de la Teldrum” cât credeți că va lua la următorele alegeri din 2020?

După ce toate promisiunile prezentate în campania electorală (creșterea pensiilor, a salariilor, scutirile de impozite pentru medici, Fondul Suveran de investiții, lupta cu abuzurile din Justiție etc etc) au fost înlocuite cu taxa pe gospodărie, TVA split, taxa de solidaritate, contribuțiile trecute la angajat, taxarea contractelor part-time etc etc!

După ce PSD a fost obligat să își dea jos propriul Guvern “Grindeanu” (a spus Dragnea că e “omul Sistemului”) ca să îl înlocuiască cu Guvernul “Tudose” (despre care tot Dragnea spune acum că e tot al “Sistemului”) / după ce în Guvern au apărut toți baronii, secretarele și valeții de la Teldrum/ după ce toți oamenii competenți au fost înlăturați că sunt “oamenii lui Ponta”?!?

Ca om care am făcut politică doar în PSD (de unde am fost dat afară de PD-istul Dragnea :) ) nu pot decât să regret profund ceea ce se întâmplă azi cu cei care mi-au fost colegi și prieteni timp de 15 ani / o să mă consider mereu mândru și recunoscător pentru toate momentele trăite împreună/ acum însă PSD a fost confiscat de “Cartelul de la Teldrum” și nota de plată o să vină cu siguranță - tocmai din partea acelor milioane de oameni cinstiți și de bună credință care au votat PSD chiar și în 2016 și acum își văd votul batjocorit fără rușine!”, a scris Victor Ponta, fost președinte PSD, pe pagina de Facebook.
 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole