Antena 3 CNN Actualitate Pompierii români au plecat cu opt autospeciale în Grecia, pentru a ajuta la stingerea incendiilor de lângă Atena

Pompierii români au plecat cu opt autospeciale în Grecia, pentru a ajuta la stingerea incendiilor de lângă Atena

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 16:41 20 Aug 2021 Modificat la 16:41 20 Aug 2021

România a trimis în Grecia 142 de pompieri, opt autospeciale de stingere incendii de pădure, trei cisterne, un centru de comandă, două containere Multirisc, un autocar de intervenție, precum și alte mijloace de sprijin logistic, printre care o dronă care poate fi folosită pentru survolarea zonelor în care se va interveni.

Pompierii români vor interveni pentru stingerea incendiilor care afectează o zonă din proximitatea Atenei.

Pompierii care au plecat în Grecia provin de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență și de la 16 inspectorate pentru situații de urgență (București-Ilfov, Alba, Argeș, Bihor, Cluj, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Sălaj, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava, Vâlcea și Timiș).

Joi, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Grecia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de extinderea incendiilor de pădure pe teritoriul elen.

Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență, pentru autoritățile elene.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole