Schimbarea rapidă a poziţiei Polului Nord magnetic al Pământului îi forţează pe cercetători să facă o actualizare fără precedent, mai devreme decât era prevăzut, a hărţii magnetice cu ajutorul căreia se realizează navigaţia ambarcaţiunilor, avioanelor şi submarinelor în Oceanul Arctic, spun oamenii de ştiinţă, potrivit Reuters.
Acele busolelor indică Polul Nord magnetic, punct care şi-a schimbat poziţia, în mod imprevizibil, de pe coasta de nord a Canadei, unde se afla cu un secol în urmă, în mijlocul Oceanului Arctic, deplasându-se spre Rusia.
"Se deplasează cu circa 50 de kilometri pe an. Nu s-a deplasat prea mult în perioada 1900-1980, dar mişcarea sa s-a accelerat în ultimii 40 de ani", a declarat vineri pentru Reuters Ciaran Beggan de la Observatorul Geologic Britanic (BGS) din Edinburgh.
Actualizarea World Magnetic Model, harta câmpului magnetic al Pământului, care se face o dată la cinci ani era prevăzută pentru 2020, dar armata SUA a solicitat, într-un demers fără precedent, modificarea acesteia mai devreme, a precizat cercetătorul. BGS împreună cu Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică a SUA (NOAA) sunt instituţiile care administrează World Magnetic Model.
Potrivit lui Beggan, deplasarea polului afectează navigaţia în special în Oceanul Arctic, în nordul Canadei. Harta câmpului magnetic este folosită de NATO, de armata americană şi britanică precum şi de navigaţia civilă.
Mişcarea polului este determinată de schimbările imprevizibile ale fierului lichid din miezul planetei. O actualizare a modelului magnetic va fi lansată la 30 ianuarie, potrivit revistei Nature, amânată de la 15 ianuarie din cauza blocajului din administraţia SUA.
"Faptul că polul îşi schimbă rapid poziţia face ca această regiune să fie mai predispusă la erori grave", a declarat pentru revista Nature Arnaud Chulliat, specialist în geomagnetism la Universitatea Colorado din Boulder şi la Centrele Naţionale pentru Informaţii despre Mediu din cadrul NOAA.
Beggan spune că recentele modificări ale Polului Nord magnetic nu vor avea efecte sesizabile pentru cea mai mare parte a oamenilor care nu sunt în regiunea Arctică.
Sistemele de navigaţie ale vehiculelor sau telefoanelor indică poziţia obiectelor de pe Terra cu ajutorul undelor radio provenite de la sateliţii care orbitează deasupra Pământului.
"Nu are efect asupra latitudinilor medii şi mici", a spus Beggan. "Nu va afecta pe cineva care conduce o maşină".
Multe dintre telefoanele inteligente au încorporate busole pentru a realiza orientarea pe hartă sau pentru jocuri precum Pokemon Go. Cu toate acestea, în cele mai multe dintre cazuri, eventualele greşeli de localizare ale acestor instrumente ar fi cuprinse în marja de eroare permisă de modelul magnetic actualizat la fiecare cinci ani, a mai spus Beggan.