Fostul executiv de la Varșovia, condus de liberala Ewa Kopacz, a acceptat în cele din urmă cotele obligatorii de refugiați impuse la Consiliul european Justiție și Afaceri Interne din 22 septembrie, deși anterior promisese că nu o va face.
Odată ajunși la putere în urma alegerilor legislative din octombrie, conservatorii partidului Lege și Justiție (PiS) au avertizat că iau în calcul să refuze aplicarea respectivelor cote, majoritatea populației poloneze fiind conform sondajelor ostilă primirii migranților musulmani.
În declarația de joi, premierul Beata Szydlo a precizat că refugiații care vor fi primiți în Polonia au fost verificați cu mare atenție, astfel încât printre ei să nu se regăsească islamiști radicali sau posibili teroriști.
Șefa executivului de la Varșovia a insistat că problema afluxului de migranți trebuie rezolvată în afara granițelor Europeni, nu prin măsuri cum ar fi împărțirea acestora între țările blocului comunitar.