Antena 3 CNN Externe Deputații polonezi au adoptat o lege care blochează retrocedarea proprietăţilor evreieşti confiscate de nazişti

Deputații polonezi au adoptat o lege care blochează retrocedarea proprietăţilor evreieşti confiscate de nazişti

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 20:47 25 Iun 2021 Modificat la 20:47 25 Iun 2021

Polonia a găzduit una dintre cele mai mari comunități evreiești din lume până când a fost aproape în întregime distrusă de naziști în timpul celui de-al doilea război mondial.

Foștii proprietari de naționalitate evreiască și descendenții acestora au militat ulterior, după căderea cortinei de fier în 1989, pentru despăgubiri și restituirea proprietăților.

În luna martie, o comisie parlamentară a propus un proiect de lege care să pună în aplicare o hotărâre a Tribunalului Constituțional din Polonia, care data din 2015 și care prevedea stabilirea unui termen fix privind orice contestație la o decizie administrativă, între 10 și 30 de ani, după care termenul se prescrie și nu mai poate fi atacat.

"Această lege imorală va afecta grav relaţiile dintre ţările noastre", a scris joi seara pe Twitter ambasada Israelului.

De fapt, "va face imposibilă returnarea proprietăţilor evreieşti sau solicitarea de despăgubiri pentru supravieţuitorii Holocaustului şi descendenţii lor, precum şi pentru comunitatea evreiască pentru care Polonia este patria sa de secole. Este de neînţeles", a afirmat ambasada.

Ambasada SUA în Polonia s-a declarat recent „profund îngrijorată” de propunerea de lege.

Pentru a intra în vigoare, legea trebuie adoptată de Senat şi semnată de preşedinte.

Autorii săi consideră necesară alinierea legislaţiei la o decizie a Curţii Constituţionale. Aceasta din urmă a estimat în 2015 că ar trebui impusă o dată limită pentru orice contestaţie la o decizie administrativă.

Prin urmare, legea prevede o limită cuprinsă între 10 şi 30 de ani, în funcţie de caz. Regimul comunist din Polonia s-a încheiat în urmă cu 32 de ani, în 1989.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole