Antena 3 CNN Actualitate Justiție Polonia, dată în judecată de gigantul farmaceutic Pfizer, pentru că nu a primit 1,4 miliarde de euro pe vaccinuri

Polonia, dată în judecată de gigantul farmaceutic Pfizer, pentru că nu a primit 1,4 miliarde de euro pe vaccinuri

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 18:09 24 Noi 2023 Modificat la 18:09 24 Noi 2023

Audierea inițială va avea loc în fața magistraților de la un tribunal din Bruxelles în data de 6 decembrie.

Pfizer a dat în judecată Polonia după ce negocierile cu guvernul, care au durat un an, au eșuat.

Anul trecut, guvernul polonez le-a cerut celor de la Pfizer să anuleze producția și expedierea vaccinurilor COVID-19 pentru țara lor, întrucât ”necesitatea mai mare” era ajutorul financiar pentru ajutorarea Ucrainei devastate de război, precizează Hotnews.

Procesul de acum are loc în condițiile în care Polonia se pregătește pentru o schimbare a Guvernului. Totodată, conflictul dintre cele două entități are rădăcini mai adânci, care ajung la contractul uriaş de 1,1 miliarde de doze pe care Comisia Europeană l-a semnat cu Pfizer în 2021.

Contractul a devenit unul controversat, după ce a fost dezvăluit un schimb de mesaje între preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi directorul general al Pfizer, Albert Bourla, în perioada premergătoare negocierilor.

Etichete: Polonia Pfizer judecata
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole