Antena 3 CNN Externe Polonia acuză Belarusul că trimite migranţi peste graniţă

Polonia acuză Belarusul că trimite migranţi peste graniţă

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 11:32 06 Aug 2021 Modificat la 11:32 06 Aug 2021

Minskul ”desfăşoară un război hibrid împotriva UE cu ajutorul migranţilor ilegali”, a declarat viceministrul de interne polonez, Maciej Wasik.

”Am observat în ultimele zile o creştere (a numărului migranţilor), o considerăm o reacţie faţă de acordare azilului atletei belaruse” Cristina Ţimanuskaia, a mai spus oficialul citat.

Poliţia de frontieră poloneză a anunţat miercuri reţinerea a 62 de migranţi, majoritatea irakieni, la graniţa cu Belarus.

Serviciul diplomatic european l-a convocat deja pe însărcinatul cu afaceri al ambasadei Belarusului la Bruxelles pentru a cere încetarea imediată a ”instrumentalizării inacceptabile” a migranților de către Minsk, a declarat joi purtătoarea sa de cuvânt.

”Ne-am exprimat profunda îngrijorare cu privire la instrumentalizarea migranţilor. Această practică este inacceptabilă şi trebuie să înceteze imediat”, a declarat Nabila Massrali.

”Le-am reamintit autorităţilor belaruse obligaţia lor internaţională de a lupta împotriva imigraţiei ilegale şi a traficului de persoane”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Câteva sute de migranţi au intrat și în Lituania din Belarus în ultimele săptămâni, dar, de la începutul anului, ţara baltică membră a UE şi a NATO a înregistrat peste 2.000 de noi sosiri, majoritatea din Irak, care au trecut ilegal graniţa cu Belarus.

De asemenea, în acest an, până în prezent, aproximativ 3.500 de persoane au fost reţinute la trecerea frontierei de 680 de kilometri cu Belarus. Cei mai mulţi dintre ei au solicitat azil.

Consiliul Uniunii Europene a impus noi măsuri restrictive împotriva regimului de la Minsk ca urmare a escaladării încălcărilor grave ale drepturilor omulu iîn Belarus și reprimării violente a societății civile, precum și a oppoziției democratice a jurnaliștilor, sancționând, de asemenea, deturnarea avionului Ryanair și arestarea jurnalistului disident Roman Protasevici și a prietenei acestuia, Sofia Sapega.

Noile sancțiuni economice specifice includ interdicția vizând vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul, în mod direct sau indirect, către oricine din Belarus, de echipamente, de tehnologii sau de produse software destinate în principal pentru monitorizarea sau interceptarea internetului sau a comunicațiilor telefonice, precum și de produse și tehnologii cu dublă utilizare destinate utilizării militare și anumitor persoane, entități sau organisme din Belarus.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole