Antena 3 CNN Actualitate Poliţistul care a ucis o fetiţă pe trecerea de pietoni i-a lovit pe jurnalişti, încercând să scape de întrebări

Poliţistul care a ucis o fetiţă pe trecerea de pietoni i-a lovit pe jurnalişti, încercând să scape de întrebări

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 17:41 14 Ian 2022 Modificat la 12:57 31 Ian 2022

Agentul de poliție a avut o ieşire nervoasă, în momentul în care jurnaliştii prezenţi la Parchetul General au încercat să afle mai multe detalii despre tragedia care a avut loc ieri, în zona Bucureștii Noi, pe bulevardul Laminorului.

Poliţistul i-a îmbrâncit pe operatori şi le-a distrus camerele de luat vederi

În încercarea de a urca în autoturism, agentul i-a împins pe jurnalişti.

"Colegii mei de la celelalte televiziuni se uită pe camerele de filmat pentru că au fost colegi operatori care au fost şi îmbrânciţi şi s-au dat câţiva pumni către aceştia în înghesuiala care a fost aici. Colegilor le-au căzut şi bateriile de la cameră. Pur şi simplu i-a împins pe colegi, în încercarea de a urca în autoturism.

A fost luată măsura controlului judiciar în ceea ce îl priveşte pe acest poliţist. Măsura controlului judiciar este de 60 de zile. Asta înseamnă că trebuie să fie permanent la dispoziţia organelor de cercetare penală, trebuie să se ducă şi să dea cu subsemnatul, de două ori pe săptămână, la secţia de Poliţie, nu are voie să ia legătura cu martorii din dosar. Evident că este o măsură pe care poate contesta. Pedeapsa pentru ucidere din culpă este de cinci de ani de închisoare cu executare", a transmis Roxana Ciucă, reporter Antena 3.

Parchetul: Polițistul care a spulberat două minore pe trecerea de pietoni nu era în misiune

Polițiștul care a accidentat cu mașina două minore, pe una dintre ele mortal, pe trecerea de pietoni, ieri, în București, nu era în misiune în timpul incidentului și nu avea semnalele acustice pornite, doar pe cele luminoase, a transmis purtătorul de cuvânt al Parchetului, Radu Călin.

„La acest moment de administrează mijloacele de probă pentru stabilirea întregului cadru procesual și se fac cercetări cu privire la aceste aspecte”, a spus Radu Călin, după ce i s-a adus la cunoștință faptul că ieri purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei a spus că polițistul se afla în misiune.

Potrivit surselor Antena 3, polițistul de la secția 5 din Capitală, care a ucis o fată pe o trecere de pietoni, are 27 de ani și conducea mașina cu un permis emis de Marea Britanie.

Antena 3 a prezentat imaginile care dovedesc că agentul de poliție a împins-o cu piciorul pe fata cea și-a pierdut viața. Prin acest gest polițistul a vrut să verifice dacă fata mai trăiește, spun martorii. 

Mama fetiței de 11 ani care a supraviețuit accidentului a făcut mărturii în exclusivitate pentru Antena 3.

Ea spune că cele două copile au grăbit pasul, în momentul în care au văzut mașina polițistului, care se apropia în viteză. Însă șoferul nu a frânat, ci le-a lovit în plin.

„Ca orice mamă am întrebat-o în primul rând cum se simte și apoi cum s-a întâmplat. Și mi-a explicat copilul: ”Mami, ne-am asigurat de nu știu câte ori, stânga-dreapta. Nu venea nicio mașină. Am coborât pe trecerea de pietoni. Raisa se ținea de mine”. Se țineau una de cealaltă, de fapt. Am ajuns aproape de trecerea de pietoni și la un moment dat a văzut că venea acest individ cu o viteză destul de mare pentru zona respectivă și pentru faptul că se apropia de trecerea de pietoni. 

Copilele atunci au grăbit pasul ca să ajungă pe trotuar și l-au văzut cum a accelerat și mai tare. Pe fetița mea a lovit-o și a aruncat-o pe burtă pe trotuarul celălalt, iar de Raisa nu mai știa.”, a povestit femeia.

Etichete: politist jurnalisti
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole