Antena 3 CNN Actualitate Social Poliţiştii şi judecătorii nu fac legea mereu la fel. Multe ordine de protecție nu au ajuns în Instanță

Poliţiştii şi judecătorii nu fac legea mereu la fel. Multe ordine de protecție nu au ajuns în Instanță

1 minut de citit Publicat la 10:34 13 Mai 2019 Modificat la 10:34 13 Mai 2019

Poliţiştii şi judecătorii nu fac legea mereu la fel. În patru luni de când legea le permite şi poliţiştilor să emită ordine provizorii de restricţie, agenţii au avut peste 1.300 de intervenţii în cazuri de violenţă în familie. 

Doar un sfert dintre ordinele de protecţie emise de ei însă, au rămas valabile şi în instanţă. 

De la înfiinţarea ordinelor provizorii de protecţie, adică de la sfârşitul anului trecut şi până acum, poliţiştii au emis 1327 astfel de restricţii , dintre care doar puţin peste 300 s-au transformat în ordine de protecţie propriu zise, după analiza unor judecători. 

În mediul urban, poliţiştii au redactat 900 astfel de restricţii, 325 au fost confirmate de instanţă, în timp ce, din 425 de ordine provizorii emise în mediul rural, doar 159 s-au gasit a fi întemeiate în faţa judecătorilor. 

Poliţiştii au intervenit cel mai des în cazuri de violenţă în familie la Bucureşti, unde au emis peste 190 de ordine provizorii. Mai multă armonie pare să existe în familiile din Sibiu: doar 8 ordine de restricţie au dat poliţiştii. 

De cele mai multe ori, apelul la 112 vine direct de la victimă, un singur ordin provizoriu a fost emis la solicitarea altor rude sau prieteni, în judeţul Covasna, asta înseamnă, din păcate, fie că cei din jur nu au curaj să intervină sau pur şi simplu nu cunosc cât de gravă e situaţia în care se află victima. Ceva mai multă implicare a venit din partea instituţiilor abilitate care au cerut emiterea ordinelor provizorii iată, de 4 ori în bacău, de exemplu, de 3 ori la Arad şi tot de atatea ori la Sibiu. 

În total au fost reclamate 359 de infracţiuni, cele mai multe referitoare la încălcarea ordinelor de protecţie pe care agresorii deja le aveau emise pe numele lor. Drept urmare, ca şi măsuri imediate, agresorii au fost înlăturaţi din locuinţa familiei. 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole