Antena 3 CNN Actualitate Social Polițiștii locali patrulau în Parcul Botanic din Timișoara, când au văzut un tânăr prăbușit la pământ. Se uitau după un act de identitate, dar au descoperit cu totul altceva într-un buzunar

Polițiștii locali patrulau în Parcul Botanic din Timișoara, când au văzut un tânăr prăbușit la pământ. Se uitau după un act de identitate, dar au descoperit cu totul altceva într-un buzunar

<1 minut de citit Publicat la 10:11 03 Apr 2019 Modificat la 10:11 03 Apr 2019

Polițiștii locali patrulau în Parcul Botanic din Timișoara, când au văzut un tânăr prăbușit la pământ. Se uitau după un act de identitate, dar au descoperit cu totul altceva într-un buzunar

Polițiștii locali patrulau în Parcul Botanic din Timișoara, când au văzut un tânăr prăbușit la pământ. S-au apropiat de el și a început să-i verifice buzunarele în căutarea unui act de identitate, când au dat peste altceva.

Agenții au găsit în buzunarele băiatului de 19 ani un joint, dar și un pliculeț cu marijuana. Cu doar câteva ore înainte, tânărul fusese la Unitatea de primiri urgențe a Spitalului Municipal, tot din cauza consumului de droguri.
Baiatul a fost preluat imediat de o ambulanță și dus înapoi la spital, scrie opiniatimisoarei.ro.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole