Antena 3 CNN Alegeri Parlamentare 2016 Dosar penal pentru coruperea alegătorilor. Au dat bani sărmanilor pentru a ieşi la vot

Dosar penal pentru coruperea alegătorilor. Au dat bani sărmanilor pentru a ieşi la vot

S.T.
1 minut de citit Publicat la 18:09 11 Dec 2016 Modificat la 18:09 11 Dec 2016

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Poliţiştii dâmboviţeni au întocmit dosar penal pentru coruperea alegătorilor, reprezentanţii unui partid politic fiind acuzaţi că au oferit bani unor persoane cu posibilităţi materiale reduse pentru a ieşi la vot, a anunţat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog. 

"Poliţiştii din cadrul IPJ Dâmboviţa au întocmit dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce reprezentanţii unui partid politic au sesizat faptul că membrii unei alte formaţiuni politice oferă bani persoanelor cu posibilităţi materiale reduse din două localităţi pentru a le convinge să iasă la vot", a spus Dajbog, într-o declaraţie de presă. 

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Totodată, ea a informat că, în jurul orei 13,30, în apropierea secţiei de votare din localitatea Valea Plopilor, judeţul Giurgiu, s-a produs un accident rutier soldat cu două victime, una dintre ele fiind preşedintele secţiei de votare. ''Cele două persoane rănite au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri. Conducătorul auto al autoturismului implicat în accident a refuzat să fie transportat la spital. Poliţiştii cercetează în acest moment circumstanţele producerii accidentului. Procesul electoral a fost întrerupt pentru puţin timp", a menţionat Dajbog. 

Potrivit acesteia, în judeţul Teleorman poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, după ce a avut loc un conflict între preşedintele unei secţii de votare şi un cetăţean cu domiciliul în Bucureşti care dorea să voteze în acea secţie, deşi nu avea dreptul. În altercaţie a intervenit şi fiul preşedintelui secţiei de votare, iar conflictul reclamat a avut loc în faţa secţiei, a precizat ea. 

"Tot în Teleorman se efectuează cercetări în cazul sesizării primite de la reprezentanţii unui partid politic referitoare la faptul că în localitatea Bogdana alegătorii sunt duşi la secţiile de votare cu mai multe maşini", a afirmat purtătorul de cuvânt al MAI. 

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. De asemenea, Monica Dajbog a informat că poliţiştii din cadrul IPJ Iaşi au fost sesizaţi cu privire la faptul că la volanul unui autoturism care se deplasa pe DN 24 se afla un conducător auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, ulterior dovedindu-se că acesta era vicepreşedintele unei secţii de votare. 

"Poliţiştii au oprit autoturismul, iar în urma testării şoferului cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,54 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. De asemenea, la controlul documentelor, au constatat că persoana respectivă este vicepreşedintele unei secţii de votare din judeţ. Drept urmare, Biroul Electoral Judeţean a decis înlocuirea acesteia", a arătat aceasta. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Alegeri Parlamentare 2016
» Citește mai multe din Alegeri Parlamentare 2016
TOP articole