Cei doi poliţişti care l-au încătuşat pe bărbatul care a ucis cinci pacienţi din spitalul de psihiatrie Săpoca şi a rănit alţi opt veniseră să interneze un scandalagiu au crezut că au de-a face cu o tentativă de evadare din unitatea medicală.
Au aflat că pacientul pe care îl încătuşaseră în curte făcuse măcel cu câteva minute înainte.
„În dimineaţa zilei de 18.09, în jurul orei 3.00, m-am deplasat la spital în vederea finalizării documentelor pentru internarea unui bolnav psihic. Am coborât din maşină, pentru a solicita portarului să ne deschidă. Am auzit apoi un zgomot de la un geam spart, după care l-am văzut pe portar alergând şi un bolnav pe urmele lui, care agita o ţeavă metalică. Am crezut că persoana respectivă a spart geamul pentru a părăsi unitatea medicală. Atunci nu m-am gândit că acesta comisese crimele despre care am aflat ulterior”, spune ag. sef pr. Marian Fetic, potrivit adevarul.ro.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, un bărbat de 38 de ani internat cu sevraj etilic a atacat mai mulţi pacienţi cu un stativ de perfuzii. Şi-au pierdut viaţa cinci pacienţi şi alţi opt au fost răniţi, aceştia fiind transferaţi în unităţi medicale din Bucureşti.
Citiți și:
Afirmație șocantă a criminalului de la Săpoca: „Am crezut că sparg păpuși”